Eşec total al negocierilor pentru formarea unui nou guvern în Turcia

Partidul naţionalist turc MHP a refuzat, din nou, formarea unei alianţe de guvernare, închizând orice posibilitate de a se forma un guvern de coaliţie în urma alegerilor de pe 7 iunie, a anunţat, luni, premierul în exerciţiu Ahmet Davutoglu, membru al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), din care face parte şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Ahmet Davutoglu a declarat că şeful Partidului Acţiunea naţionalistă (MHP), Devlet Bahceli, i-a spus "clar că nu vede nicio posibilitate pentru un guvern împreună cu AKP"

"Am făcut totul, am încercat toate formulele posibile, dar nicio coaliţie nu este posibilă", a adăugat Davutoglu.

În plus, liderul MHP a precizat că nu va sprijini un guvern minoritar al AKP şi va vota de asemenea împotriva alegerilor anticipate, dacă o asemenea propunere va fi supusă votului legislativului, a adăugat premierul în exerciţiu.

Săptămâna trecută au eşuat şi negocierile dintre AKP şi cel mai mare partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), a doua forţă în Parlamentul rezultat în urma scrutinului de pe 7 iunie. După acest eşec, Davutoglu a declarat că singura soluţie pentru ieşirea din impasul politic este convocarea alegerilor anticipate, idee împărtăşită de preşedintele Erdogan.