Eșec în Coaliție pe legea salarizării. Anunțul președintelui Nicușor Dan privind banii din PNRR și noul termen din 2026
- Daniel Teodoreanu
- 26 august 2026, 19:48
sursa: Facebook
Negocierile politice privind noua lege a salarizării unitare au ajuns într-un punct de blocaj. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că formațiunile politice din Coaliție nu au reușit să contureze un acord final pe acest proiect strategic, deși discuțiile s-au purtat sub medierea Palatului Cotroceni.
Cu toate acestea, liderii politici au convenit asupra necesității de a adopta actul normativ până la finalul acestui an, încadrându-se strict în anvelopa salarială stabilită împreună cu reprezentanții Comisiei Europene.
Eșec în Coaliție pe legea salarizării. Anunțul președintelui Nicușor Dan privind banii din PNRR și noul termen din 2026
Demersul de mediere a fost inițiat la nivelul Administrației Prezidențiale încă din prima parte a anului, având la masă reprezentanții PSD, PNL, USR și UDMR. Deși echipele tehnice și ministeriale au lucrat constant, neînțelegerile politice au împiedicat definitivarea unei variante unitare de text legislativ.
„Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării. Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii. Această reformă esențială pentru întregul sistem bugetar nu ar fi trebuit să fie amânată ani la rând, începând din 2022. Am ajuns astfel ca un subiect atât de complicat și cu implicații sociale și economice majore să fie dezbătut sub o uriașă presiune a timpului. Trebuie să remarc totuși disponibilitatea la dialog a partidelor și a echipelor ministeriale, care au desfășurat o muncă intensă.

Legea salarizării. Sursă foto: Facebook
De asemenea, trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR”, a transmis Nicușor Dan.
Ce se întâmplă cu veniturile bugetarilor și plafonul agreat cu Bruxelles-ul
Deși termenul inițial legat de fondurile europene a fost ratat, cadrul general de reformă rămâne în picioare. Proiectul tehnic este aproape gata, iar atenția se mută pe deciziile politice referitoare la distribuția resurselor financiare între diferitele sectoare bugetare. Totuși, fondurile limitate vor face imposibilă acoperirea tuturor revendicărilor venite din partea organizațiilor sindicale.
Cum va fi distribuită anvelopa salarială
„Cel mai important, partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană. Această anvelopă nu va putea răspunde tuturor solicitărilor sindicale. Munca desfășurată în aceste luni și discuțiile cu sindicatele au clarificat foarte multe aspecte tehnice, legea fiind aproape finalizată din punct de vedere tehnic. Decizia politică a partidelor va stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii profesionale și, implicit, nivelul veniturilor pentru fiecare categorie profesională din sistemul bugetar”, a concluzionat Nicușor Dan.