Acestea au dat naștere, la începutul lunii decembrie, la o reuniune destul de furtunoasă a miniștrilor de externe ai Alianței Nord Atlantice.
Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, dăduse tonul, reproșându-i Turciei că „a luat ostatice” planurile de apărare preconizate de aliați, văzând în aceasta o atitudine de natură să le slăbească coeziunea.
Aceste planuri se referă în special la flancul estic al NATO, unde mai multe țări membre se tem de ambițiile rusești, mai ales după anexarea Crimeei de Rusia și sprijinul Moscovei pentru separatiștii din Donbass, o regiune situată în sud-estul Ucrainei. O țară cu care Turcia este în relații excelente, dovadă fiind cooperarea lor în domeniul armamentului.
Pentru a răspunde la această situație, Alianța a înființat o forță operațională interarme cu nivel înalt de pregătire, Forța de Intervenție Rapidă (Very High Readiness Joint Task Force, VJTF), integrate Forței de reacție a NATO ( Nato Response Force).
Or, după Italia, Germania și Polonia, este rândul Turciei să o conducă anul acesta, de la 1 ianuarie.
Descrisă drept „vârful de lance” al NATO, VJTF se bazează pe o brigadă multinațională terestră, forțe speciale, precum și pe mijloace aeriene și navale.
Recomandările noastre
