Erdogan: „Am impresia că Putin vrea să pună capăt războiuluiâ„

Sursa: arhiva EVZ

Într-un interviu acordat PBS, președintele turc Recep Tayyip Erdogan se declară convins că președintele Putin "este dispus să pună capăt războiului cât mai curând posibil".

Rusia neagă abuzurile și execuțiile de la originea gropii comune din Izium, denunțând descoperirea ca fiind încă o punere în scenă, dar Departamentul de Investigații al Poliției Naționale Ucrainene susține: "În secția de poliție din Izium, pe care armata rusă a transformat-o în baza sa, ca și în alte orașe din regiunea Harkov, rușii au înființat o închisoare și o cameră de tortură", a declarat Serghei Bolvinov, șeful Departamentului, pe Facebook, explicând că anchetatorii au găsit, printre instrumentele de tortură, "cabluri electrice". "În camerele întunecate de la subsol, oamenii petreceau diferite săptămâni sau luni", a scris Bolvinov.

„Să punem capăt acestei bătălii prin pace”

"În Uzbekistan, m-am întâlnit cu președintele Putin și am avut discuții foarte aprofundate cu el. Și îmi demonstrează că este dispus să pună capăt acestei situații cât mai curând posibil. Aceasta a fost impresia mea, pentru că acum este destul de problematic modul în care merg lucrurile; 200 de ostatici vor fi schimbați în urma unui acord între părți. Cred că va face un pas semnificativ înainte", a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, într-un interviu acordat televiziunii americane PBS, adăugând că scopul său "este să pună capăt acestei bătălii prin pace".

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a mai declarat că pământurile invadate de Rusia ar trebui să fie restituite Ucrainei, inclusiv Crimeea. "Dacă se instaurează pacea în Ucraina, evident că retrocedarea pământurilor care au fost invadate va deveni foarte importantă. Putin a făcut câțiva pași. Noi am făcut câțiva pași. Pământurile invadate vor fi returnate Ucrainei", a spus Erdogan. Despre anexarea Crimeei, Erdogan a răspuns: "Discutăm despre asta cu dragul meu prieten Putin din 2014 și asta i-am cerut, din păcate nu s-a făcut niciun progres". "Tot ce vrem să facem și ceea ce vrem să vedem, este să punem capăt acestei bătălii prin pace, fie că este vorba de Putin, fie că este vorba de Zelenski, am cerut și am recomandat întotdeauna acest lucru. Acesta este un conflict care a ajuns să facă victime. Oamenii mor și nimeni nu va câștiga la sfârșitul zilei", a adăugat Erdogan, notează repubblica.it .

Traducerea Rador