"Eram obsedată după credite. Mi-am pierdut slujba şi casa din cauza împrumuturilor"

"Eram obsedată după credite. Mi-am pierdut slujba şi casa din cauza împrumuturilor"

O dependenţă rar întâlnită este cea pentru credite. O româncă şi-a dezvoltat această obsesie şi a ajuns să se îndatoreze la bănci, a deschis card de credit, a luat bani de la prieteni şi de la CAR, şi-a amanetat bijuteriile, a făcut refinanţare şi credit la Provident

Acum patru ani, gălăţeanca Marilena avea 37 de ani şi se considera o femeie realizată din punct de vedere financiar. "Avem un salariu lunar de 2.100 de lei, destul de mare pentru un oraş de provincie, un apartament într-o zonă bună şi făceam lună de lună mici economii. Nu aveam nicio problemă cu banii", îşi începe relatarea femeia. La un moment dat a decis să facă un credit de 80.000 de lei pentru a-şi redecora locuinţa. "Vroiam să fac din apartamentul meu locul unde să mă simt perfect, aşa că am zis să schimb felul în care arăta. Am renovat, apoi mi-am achiziţionat tot ce mi-a dorit inima pentru casă şi pentru mine. Acum am făcut prima greşeală şi anume că nu mi-am lăsat o rezervă pentru zile negre şi mi-am cheltuit toţi banii, toate economiile. M-am gândit doar că veniturile proprii îmi permit să acopăr un astfel de credit fără niciun fel de problemă", explică Marilena. Dar a venit criza... După ce a semnat contractul de creditare, la mijlocul anului 2008, a venit imediat criza financiară şi ratele au crescut. În 2008 veniturile sale erau de 2.100 lei net, iar ratele erau cam de 900-1.000. "În anul următor, în 2009, au început să crească ratele odată cu deprecierea leului în raport cu euro. De la o rată de 900-1000 de lei lună, am ajuns să plătesc 1.800 de lei. Aşa că m-am gândit că ar fi bine să închiriez apartamentul şi eu să mă mut la părinţi, astfel să-mi acopăr ratele. Salariul de 2.050 plus chiria 500 făceau 2.550 lei venituri pe lună, iar ratele erau cam 1.800 lei. Deci treaba era un pic mai grea, dar era încă sub control", îşi aminteşte gălăţeanca. Marilena nu mai avea bani mulţi de cheltuit, aşa că şi-a deschis un card de credit pentru mici cumpărături în caz de urgenţă. Nu a rezistat tentaţiei şi l-a epuizat în câteva zile. "De ce? Din prostie, pentru că am făcut nişte cheltuieli în plus şi m-am dezechilibrat cu ratele. Eram obişnuită să cheltuiesc mult, nu mă puteam abţine. Plus, că studiam alte metode de creditare şi recreditare, părea că mă voi descurca", explică aceasta. S-a împrumutat şi la prieteni. A amanetat bijuteriile Un concediu a fost pasul următor spre dezastru. "După ce m-am mutat înapoi la părinţi, fac o nouă greşeală: am ţinut la un moment dat să merg morţiş la munte cu fratele meu şi cu gaşca de prieteni la mare. Deci a treia greşeală a fost că m-am împrumutat cu 1.000 de lei de la amici ca să merg la mare", îşi aminteşte ea. Şi-a pus bunica să se împrumute la Casa de Pensii Din acest moment femeia nu a mai avut nicio şansă să-şi revină din punct de vedere financiar, era dependentă de împrumuturi. "Pentru a restitui cei 1.000 lei mi-am bagat bijuteriile la amanet pe care am avut ambiţia să le scot şi pentru asta am rugat-o pe bunica mea să facă un CAR la pensionari. Dintr-un foc alţi bani duşi pe apa sâmbetei, pe comisioanele de la amanet şi pe rata la CAR", declara aceasta. A dat şi şpagă la bancă pentru a-i aproba refinanţarea Marilena a decis să mai apeleze o dată la bănci. Pentru că nu avea şanse să primească un nou împrumut, gălăţeanca a acordat şpagă funcţionarilor băncii. "M-au învăţat să declar la Fisc că am închiriat apartamentul cu 1.100 de lei pe lună, nu cu 500 cât era chiria pe care o încasam, la care trebuie să mai plătesc impozitul aferent. Încă nişte bani aruncaţi degeaba, impozit plătit aiurea. Apoi fac un CAR ca să pot da şpagă la funcţionarii băncii să-mi aprobe dosarul pentru refinanţare", explică cum a obţinut "pe sub mână" refinanţarea A făcut credit la Provident. A rămas fără apartament Nu s-a putut opri. A urmat creditul la Provident. "Alte două împrumuturi de la un apropiat şi unul de la Provident ca să acopăr alte datorii şi apoi alte două împrumuturi de la persoane fizice ca să pot acoperi toate ratele cel puţin pentru o perioadă până când vindeam apartamentul. Nu mai aveam altă şansă decât să vând apartamentul, dar chiar şi aşa mai rămâneam datoare", mai adaugă Marilena.

A vrut să se "împrumute" şi din conturile firmei unde lucra Dependenţa de împrumuturi şi situaţia disperată în care ajunsese a făcut-o să rămână şi fără slujbă. "Eu deja nu mai făceam faţă încurcăturilor în care m-am băgat. Îmi trecuse în cap să nu pun în conturile firmei nişte încasări, banii să-i folosesc eu şi după o lună să-i pun înapoi. Am fost prinsă şi am rămas fără serviciu", îşi aminteşte cu ruşine ea. "Practic, nu puteam să mă contrez", încearcă se se justifice. A rămas fără apartament, fără loc de muncă, dar mai avea de achitat rate la bancă pe care nu le putea plăti. Aşa că acestea au fost garantate cu casa fratelui său la începutul anului. S-a angajat la un restaurant cu un salariu de 800 de lei "Nu vreau să fiu dramatica dar gândul că exista posibilitatea să o pierd şi pe cea a fratelui meu m-a facut să-mi petrec multe nopţi plângând şi muşcându-mi mâinile. Am greşit că mi-am permis să sper prea multe", spune femeia. Un sprijin nesperat a venit, la mijlocul lui 2012, din partea unei colege de facultate care i-a găsit o slujbă în Marea Britanie. "Dacă nu mă ajuta, cred că pierdeam şi apartamentul fratelui. Acum lucrez la un magazin de haine din Londra, stau într-o cămăruţă, dar am de unde să trimit 600 de euro acasă lunar pentru a-mi plăti toate ratele", mai spune femeia.

Soluţia: o vizită la un psiholog Psihologul Monica Dobrea este de părere că în acest caz a fost vorba de o dependenţă de bani, care se putea trata prin şedinţe de consiliere. "Această obsesie după credite s-a născut din dorinţa sa de a avea o viaţă cât mai confortabilă. Din păcate nu a putut să se oprească atunci când s-a lovit prima dată de pragul de sus. Nu a vrut să renunţe la viaţa de până atunci pentru a trăi mai modest şi aşa a ajuns la dezastru. Mereu când crezi că nu ai nicio soluţie decât să te afunzi mai mult în nisip e recomandat să treci pe la un psiholog, chiar psihiatru", spune specialistul. Românii iau credite pe care nu le pot plăti 40% din românii cu credite au dificultăţi în plata ratelor, iar 13% dintre ei au întârzieri, sunt concluziile prezentate într-un studiu din acest an al Băncii Mondiale. Mai mult, la finele lunii mai, populaţia şi firmele aveau rate restante la bănci în valoare de de 24 miliarde de lei lei (peste 5,3 miliarde de euro). Numărul românilor care aveau întârzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile, ajungea la finalul lunii mai la 210.000 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News