Privite de sus, aceste mari găuri cilindrice întunecate pot fi reperate cu ușurință în tundra verde.

Evgheni Ciuvilin, geolog din Moscova, este unul dintre oamenii de știință care au putut observa aceste cratere uriașe apărute în nord-vestul Siberiei.

Primul fenomen de acest fel a fost descoperit în 2014. Gaura măsura circa 20 de metri lărgime și 52 de metri adâncime. De atunci, nu mai puțin de 17 astfel de cratere au fost reperate în peninsula Yamal.

Cauzele care pot explica aceste fenomene stranii rămân încă neclare. Studii recente permit stabilirea câtorva ipoteze pentru a le înțelege mai bine.

Explozii bruște

Cert este că aceste cratere nu se formează în urma unei surpări progresive, ci după o explozie bruscă.

„În momentul exploziei, blocuri de pământ și de gheață sunt aruncate la sute de metri de epicentru”, spune geologul, citat de Slate. „Avem de a face cu o forță colosală, provocată de o foarte mare presiune. Cauza acestei forțe rămâne încă un mister.”

Unii oameni de știință compară aceste cratere cu crio-vulcanii, care erup gheață în loc de lavă. Totuși, găurile studiate nu aruncă în aer nici una, nici alta.

Ele se umflă „foarte repede, până ating mai mulți metri înălțime ”, după care explodează brusc și erup gaze, explică Evgheni Ciuvilin.

Până acum, acest fenomen ciudat nu a fost observat în alte părți ale Pământului, cu excepția Africii, spune și geologul Sue Natali.

Cea mai mare dificultate în studierea acestor cratere este de a identifica sursa gazelor care se formează sub permafrost, spune Ciuvilin. Într-adevăr, „odată ce craterul apare, gazele nu mai există”.

Unii cercetători au coborât în aceste cratere, unde au descoperit niveluri ridicate de metan în apa care se adunase în ele.

Se caută algoritmul craterelor

Una dintre principalele teorii este că aceste depozite de metan din adâncuri urcă la suprafață până la zona de sol neînghețat.

De asemenea, metanul ar putea să scape și din gheață. Astfel, în cristalele de apă din permafrost s-ar putea acumula gaze, care să fie eliberate când începe să se topească gheața.

Sue Natali și colegii săi speră să creeze un algoritm capabil să prognozeze formarea craterelor, pentru a proteja populația.

Studierea acestora rămâne dificilă, dat fiind că ele se umplu cu apă și nu mai pot fi diferențiate de celelalte lacuri din zonă.