Emil Boc, derapaj în direct. „F...i mama mă-sii” Ce l-a scos din sărite pe primarul din Cluj. VIDEO

Emil Boc

Emil Boc, primarul municipiului Cluj și-a ieșit din fire în cadrul unei emisiuni radio și a înjurat în direct.

Într-o emisiune radio, în direct, Emil Boc a explicat situația unor dezvoltatori imobiliari care încalcă legea și, în loc să construiască locuri de parcare la subsolul blocurilor din Cluj, amenajează apartamente mai mici, pe care le vând. Construcția acestora este ilegală deoarece locuințele de la subsol nu sunt prinse în schițele inițiale și proiectele cu care dezvoltatorii se prezintă la Primărie în vederea obținerii autorizațiilor.

Emil Boc s-a arătat iritat de faptul că locuitorii imobilelor nu sesizează astfel de situații, din timp, pentru ca Primăria să poată interveni și să blocheze construcțiile ilegale. El a precizat că aceste lucrări se derulează pe ascuns,

„Pe furiș (dezvoltatorii imobiliari – n. red.) transformă subsolurile în unități de locuit, la prețuri mai atrăgătoare. Evident că noi nu știm, dacă nu suntem sesizați, pentru că nu putem pătrunde în proprietate privată. Dacă ne-a sesiza cineva ce se întâmplă, am merge și am bloca lucrurile și am face plângere penală”, a afirmat primarul Emil Boc.

Primarul municipiului Cluj a dat ca exemplu o situație în care unul dintre dezvoltatorii imobiliari care au recurs la asemenea ilegalități au fost chemați în justiție, de municipalitate, și au pierdut. Iar acum urmează să se demoleze apartamentele cu pricina. În timp ce explica cum stau lucrurile, faptul că locatarii se plâng, pe de-o parte, de lipsa locurilor de parcare, iar pe de altă parte nu sesizează atunci când se încalcă legea, primarului i-a scăpat o înjurătură.

„Nu știu de ce nu ne-au sesizat cei din bloc… vă plângeți că nu aveți locuri de parcare și ei fac apartamente, f...i mama mă-sii. Când am fost sesizați erau lucrările făcute. Am dat în instanță și am câștigat. Este hotărâre judecătorească”, a spus Emil Boc pentru postul de radio Napoca FM. Momentul de maximă audiență al lui Emil Boc a fost, însă, aici. 

Emil Boc în război cu dezvoltatorii care încalcă legea.

Nu este prima oară când edilul clujean are o izbucnire la adresa dezvoltatorilor care nu respectă autorizațiile de construcție. În urmă cu o săptămână, Emil Boc a anunțat că a câștigat procesul cu un dezvoltator care a transformat 40 de locuri de parcare, de la subsolul unui bloc de locuințe, în apartamente. Odată ce Primăria a câștigat în instanță, investitorul va trebui să demoleze apartamentele construite ilegal, pe cheltuiala sa.

„Sunt niște criminali urbanistici acei oameni, care fac acele lucruri. Bineînțeles, se fac procese penale, plângeri în instanță. Am avut vreo două sau trei cazuri în Cluj, evident că i-am prins. Oamenii care locuiesc acolo nu vor putea avea niciodată un contract legal. Nu se poate așa ceva, aceea e o crimă urbanistică care ține de cea mai urâtă formă de manifestare a spiritului antreprenorial, nu așa se fac afaceri într-o societate democratică, să îți bați joc de calitatea vieții oamenilor, doar pentru profit”, a spus edilul Emil Boc, săptămâna trecută, tot la o emisiune radio.