International
Elveția, LOVITURĂ pentru UE. GUVERNUL FEDERAL nu a băgat în seamă ULTIMATUMUL primit
- Andrei Arvinte
- 9 decembrie 2018, 09:21
Deși Elveția a primit un ultimatul privind semnarea tratatului privind relațiile bilaterale, guvernul acesteia a hotărât să ignore avertizările.
UE declarase că Elveţia poate fi supusă sancţiunilor dacă nu semnează cel mai târziu vineri, 7 decembrie, tratatul privind relaţiile bilaterale, scrie Agerpres.
Guvernul federal elveţian a anunţat că va aştepta rezultatul consultărilor politice suplimentare asupra proiectului de tratat care stabileşte relaţiile cu UE, ignorând astfel ultimatumul dat de cel mai mare partener comercial al Elveţiei.
Cabinetul elveţian a menţionat într-o declaraţie că cea mai mare parte a documentului - negociat timp de peste patru ani - este în interesul Elveţiei, dar că se va abţine de la a-l semna acum date fiind unele diferenţe de opinie încă existente.
Uniunea Europeană a încercat să dilueze regulile pieţei de muncă elveţiene care protejează salariile locale ridicate, provocând furia sindicatelor.
Recomandările noastre