Elton John și-a pierdut vederea. Problema care l-a lovit pe artisul britanic

Elton John și-a pierdut vederea. Problema care l-a lovit pe artisul britanicSursa foto: Arhiva EVZ

Elton John, cântărețul și compozitorul de renume mondial, a confirmat că și-a pierdut vederea la ochiul drept în urma unei infecții grave. Acestea pot fi mai periculoase în rândul persoanelor în vârstă, avertizează un optometrist. De asemenea, cele mai frecvente infecții, care se tratează cu antibiotic, pot fi foarte periculoase. 

Adaptarea muzicală „Diavolul se îmbracă de la Prada”

Elton John, compozitorul și cântărețul de renume mondial, a confirmat că și-a pierdut vederea la ochiul drept după ce a suferit de o infecție gravă.

În seara de deschidere a adaptării sale muzicale „The Devil Wears Prada” („Diavolul se îmbracă de la Prada”)  la Londra, John a declarat: „Nu am putut să vin la multe dintre avanpremiere pentru că, după cum știți, mi-am pierdut vederea”.

Acesta a mai adăugat „Așa că mi-e greu să văd, dar îmi place să aud și, băiete, a sunat bine în seara asta”.

Elton John și-a pierdut vederea în urma unei infecții grave

În septembrie, John a postat pentru prima dată pe contul său de Instagram că s-a confruntat cu o „infecție oculară severă” în timpul verii care „din păcate, m-a lăsat cu o vedere limitată la un ochi”.

Mesajul postat de Elton John pe contul de Intagram după ce și-a pierdut vederea

Mesajul postat de Elton John pe contul de Intagram după ce și-a pierdut vederea

„Din moment ce Sir Elton John nu a precizat ce tip de infecție oculară are, nu este clar dacă are orbire completă la ochiul drept sau dacă există încă o vedere parțială”, a declarat Dr. Thuy Tran, optometrist și fondator al Oculist din New York City.

„Este posibil ca el să fie încă capabil să perceapă lumina și mișcarea, dar să nu poată discerne suficiente detalii pentru a citi litere sau note muzicale”, a adăugat Tran, care nu l-a tratat pe cântăreț. „Este posibil să prezinte și alte semne și simptome, cum ar fi secreții mucoase groase, durere, iritație, lăcrimare excesivă și roșeață”, a adăugat aceasta.

Tipuri de infecții oculare

Cele mai frecvente tipuri de infecții oculare sunt conjunctivita virală și conjunctivita bacteriană, potrivit lui Tran.

„Conjunctivitele virale, cauzate de adenovirus, sunt ca răcelile obișnuite și se rezolvă de obicei singure în câteva săptămâni”, a spus ea.

„Atunci când este cauzată de virusul herpes simplex, virusul varicelă zoster (același virus care este responsabil pentru varicelă și zona zoster) sau citomegalovirus (întâlnit la persoanele imunocompromise, de exemplu cele cu HIV/SIDA), pot apărea complicații mai grave, cum ar fi cicatrizarea corneei, afectarea retinei și pierderea vederii”, a ecplicat Tran.

Cum se vindecă o infecție oculară

Infecțiile oculare bacteriene se rezolvă, de obicei, în decurs de o săptămână cu un tratament antibiotic adecvat, picături oftalmologice sau unguent, a precizat medicul.

„O infecție oculară bacteriană hiperacută, cu toate acestea, poate fi severă și rapid progresivă”, a avertizat Tran. „Dacă nu este tratată imediat, poate duce la ulcere corneene, cicatrizare și orbire”. Ea a mai adăugat că „această afecțiune este cel mai frecvent cauzată de Neisseria gonorrhoeae, un tip de bacterie care poate fi transmisă prin contact sexual”. 

Oftalmolog. Sursa foto Pixabay

Oftalmolog. Sursa foto Pixabay

 

Potrivit medicului Tran, infecțiile oculare fungice sunt adesea cauzate de ciuperci care sunt prezente în mod natural în mediul nostru, explicând „factorii de risc comuni includ traumatisme ale ochiului cu material vegetal, purtarea prelungită a lentilelor de contact și diabetul”.

De asemenea, infecțiile fungice sunt de obicei tratate cu terapii antifungice topice sau orale, specificând că „rareori, acestea pot duce la o afecțiune de urgență medicală cunoscută sub numele de endoftalmită, care necesită adesea spitalizarea pentru administrarea de medicamente intravenoase”.

Infecțiile pot provoca deteriorare permanentă a ochiului

Dr. Derek Cunningham, medic oftalmolog și director al Dell Laser Consultants din Austin, Texas, a discutat, de asemenea, despre pericolele infecțiilor oculare interne și externe.

„O infecție internă poate fi cauzată de un virus. Dacă ajunge la retină, sau la partea din spate a ochiului, poate apărea pierderea permanentă a vederii”, a declarat acesta.

El a mai discutat despre factorii declanșatori „mai frecvent, infecțiile oculare sunt rezultatul unor factori declanșatori externi și al unor traume la nivelul părții frontale a ochiului, cum ar fi zgârieturi, stropi chimici sau utilizarea necorespunzătoare a lentilelor de contact”. 

În urma acestor incidente, bacteriile și alte organisme străine se pot „coloniza în ochi” mult mai ușor, a spus Cunningham. El a mai explicat că „ochiul este conceput special pentru a transmite lumina, astfel, structura celulară a tuturor țesuturilor este foarte precisă și nu poate fi modificată”.

„Așadar, orice răspuns imunitar sau chiar infecție bacteriană sau virală va provoca nu numai o perturbare a celulelor, dar ar putea provoca și cicatrici - ceea ce va reduce vederea, de foarte multe ori la un nivel permanent”, a continuat el.

Chiar dacă ochiul este sensibil și se poate apăra mai greu de infecții deoarece este un sistem „compartimentat”, corneea este, de asemenea, „țesutul cu cea mai rapidă vindecare din corpul uman”, susține Cunningham. 

Situația lui Elton John

Cunningham a precizat că pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, organismul se vindecă mai lent. Astfel, o persoană ca John, care are 77 de ani, va avea un risc mai mare de infecție alungită în comparație cu cei care sunt mai tineri.

Elton John

Elton John. Sursa foto: facebook / Elton John

„Un copil mic își poate zgâria ochiul și în câteva ore să fie complet vindecat”, a spus Cunningham. „La o persoană în vârstă, poate dura zile întregi, iar aici se acumulează șansele de infecție, în fiecare minut în care țesutul este încă compromis.”

Unele complicații oculare pot fi depistate în timpul examinărilor oftalmologice de rutină și vindecate la timp.  Cunningham recomandă să acordați atenție ochilor, iar dacă vederea este compromisă, simptomele ar trebui evaluate de un medic. 

„Dacă există ... ceva cu adevărat infecțios în ochi, potențialul de pierdere a vederii este extrem de ridicat și este permanent. De foarte multe ori nu mai revine niciodată”, conform Foxnews.com

Ne puteți urmări și pe Google News