SpaceX a luat măsuri pentru a restricționa utilizarea de către armata ucraineană a serviciului său de internet prin satelit. Acest serviciu este folosit în special pentru a controla dronele, în timp ce Kievul luptă împotriva invaziei la scară largă a Rusiei.
Compania americană, fondată de miliardarul Elon Musk, furnizează internet Ucrainei din februarie anul trecut prin intermediul sistemului său de sateliți Starlink.
Acest serviciu, care a fost folosit de armata ucraineană pentru a controla dronele, ”nu a fost niciodată menit să fie transformat în armament”, a declarat miercuri președintele SpaceX, Gwynne Shotwell, în cadrul unui eveniment desfășurat la Washington D.C., fiind citat de Reuters.
”Ucrainenii au folosit-o în moduri care nu au fost intenționate și care nu au făcut parte din niciun acord”, a adăugat Shotwell.
Space X face jocul Rusiei
Măsura luată de cei de la SpaceX, de a limita capacitatea armatei ucrainene de a folosi internetul pentru controlul dronelor, este de fapt un joc făcut în favoarea Rusiei.
Directoarea SpaceX nu a detaliat care sunt măsurile concrete luate de companie.
La doar câteva zile după începutul invaziei Rusiei în Ucraina, care a venit cu o serie de atacuri cibernetice împotriva infrastructurii țării, SpaceX a luat măsuri pentru a conecta Ucraina la rețeaua sa de internet prin satelit, permițând accesul online fără a fi nevoie de cabluri de fibră optică. Măsura a fost primită foarte bine la nivel mondial.
Musk s-a sucit de câteva ori
Este clar că Elon Musk are unele probleme cu actuala administrație de la Casa Albă, drept pentru care, transmite din când în când, câte un astfel de ”mesaj cu mantă”. Lovește în Ucraina ca să ajungă la un acord în SUA.
Musk a stârnit îngrijorări la Kiev și în rândul aliaților occidentali în octombrie 2022, după ce a postat pe Twitter o serie de puncte de discuție ale Kremlinului, prezentându-le ca fiind un plan de pace.
Mai târziu, Musk a mai spus că nu mai este dispus să plătească pentru terminalele de internet Starlink din Ucraina, cerând în schimb Departamentului american al Apărării să preia responsabilitatea.
Apoi, din nou Musk s-a ”sucit” și a anunțat că ajutorul pentru Ucraina va fi reluat.
Ucraina îl critică pe Musk
Musk a fost criticat direct de șefii trupelor ucrainene din cauza remarcii făcute miercuri de șeful SpaceX.
”După ce Elon Musk a exclus posibilitatea de a folosi Starlinks ca element de apărare a Ucrainei (comunicarea cu dronele), el nu mai poate vorbi despre valori și democrație. Prin tăierea unei anumite posibilități pentru ucraineni de a se apăra - Musk îi ucide direct pe ucraineni", a afirmat un militar ucrainean Vitaly Ovcharenko, într-o declarație pe Twitter.