ŞOCANT. ELEVII slabi la ÎNVĂŢĂTURĂ sunt împeidicaţi să se înscrie la Evaluarea Naţională pentru a nu STRICA media

ŞOCANT. ELEVII slabi la ÎNVĂŢĂTURĂ sunt împeidicaţi să se înscrie la Evaluarea Naţională pentru a nu STRICA media

Asociaţia Human Catalyst a descoperit că, în judeţul Brăila, elevilor cu rezultate slabe la învăţătură le este interzisă înscrierea la Evaluarea Naţională, pentru a nu diminua media generală pe şcoală şi judeţ.

Conform unei cercetări realizate recent de Human Catalyst, aceasă practică este întâlnită la nivelul întregii ţări, cu preponderenţă în comunităţi sărace, marginalizate şi cu procent mare de romi.

Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), după Municipiul București (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3 procente față de anul școlar anterior.

92 persoane, grupuri de iniţiativă şi organizaţii neguvernamentale solicit, printr-o scrisoare deschisă, premierului Viorica Dăncilă şi Ministerului Educaţiei Naţionale măsuri urgente pentru stoparea acestui fenomen în unităţile de învăţământ din România, mai ales că ne aflăm în perioada premergătoare evaluării naționale la clasa a 8-a și a examenului de Bacalaureat,  când aceste practici se intensifică în școli.

În anul școlar 2016-2017, la nivel național, nu au fost înscriși la evaluarea națională 30.449 elevi de clasa a 8-a, adică (18.7%) din totalul absolvenților de gimnaziu, dintre care 8.318 repetenți, exmatriculați sau cu situația școlară neîncheiată.

În același an școlar sunt înregistrați 63.613 elevi repetenți, exmatriculați sau cu situație neîncheiată, din care 13% de clasa a 8-a. Din datele preliminare ale studiului cantitativ, rezultă la acest moment 22.131 elevi absolvenți de clasa a 8-a, care nu au fost înscriși în evaluarea națională și care nu au fost repetenți, exmatriculați sau cu situația școlară neîncheiată, în anul 2017.