Elevi de la o şcoală specială au ajuns la spital după ce au avut în meniu lapte cu cacao
- Marian Păv ăla şc
- 21 octombrie 2012, 14:38
Direcţia de Sănătate Publică Arad a stabilit că cei 23 de elevi de la Şcoala specială cu clasele I - VIII din comuna Şiria au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale din cauza unei toxiinfecţii alimentare determinate de prezenţa stafilococului auriu
În urma prelevării de probe, inspectorii DSP Arad au constatat că o parte dintre angajaţii şcolii erau purtători ai stafilococului auriu, agent patogen care a fost transmis în laptele cu cacao servit copiilor la micul dejun.
''Au fost prelevate probe de la şapte dintre angajaţii Şcolii speciale pentru copiii cu probleme neuropsihice din comuna Şiria, respectiv personal de la bucătăria unităţii şi personal supraveghetor. Din cele şapte persoane cărora li s-au recoltat exudate nazale şi faringiene, s-a constatat că şase erau pozitive pentru stafilococ auriu, agentul patogen care a produs enterotoxina găsită în laptele cu cacao servit copiilor la micul dejun. Cum cele şase persoane care erau purtătoare de stafilococ auriu au luat parte la prepararea şi manipularea alimentelor, agentul patogen s-a transmis şi copiilor'', a declarat, sâmbătă, dr.Gabriela Ţârle, director executiv al DSP Arad.
Potrivit acesteia, angajaţii şcolii care erau contaminaţi cu stafilococ auriu au fost puşi sub tratament şi nu vor mai lucra până când nu vor fi declaraţi sănătoşi.
DSP Arad desfăşoară o anchetă în acest caz, la finalizarea acesteia urmând a fi dispuse măsuri de sancţionare a celor responsabili pentru cele întâmplate.
Duminica trecută, 23 de elevi, care locuiesc în internatul Şcolii Speciale cu clasele I - VIII din comuna Şiria, care prezentau simptome specifice unor intoxicaţii de natură alimentară, au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a primi îngrijiri medicale.
Între timp, starea copiilor s-a îmbunătăţit, 19 dintre ei fiind deja externaţi, ceilalţi 4 urmând să fie externaţi şi ei duminică sau luni.
La internatul Şcolii speciale din Şiria locuiesc 45 de copii, însă doar 23 dintre aceştia se aflau acolo la finele săptămânii trecute şi s-au îmbolnăvit, ceilalţi 22 fiind acasă, la familiile lor.