Eleva de nota 10, din Bihor, eliminată de la bacalaureat pentru fraudă, rămâne EXCLUSĂ
- Mihai Şoica
- 14 septembrie 2015, 17:55
Curtea de Apel Oradea a răsturnat situația în cazul privind fraudarea examenului de bacalaureat descoperit de profesorii corectori la Liceul Teoretic din Ștei, județul Bihor. Alexandra Burtă (foto), eleva de nota zece este și ea afectată de decizia justiției.
La termenul de azi, judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au răsturnat situația creată prin sentința Tribunalului Bihor, care a admis, în luna iulie, provizoriu, ca 12 elevi care au fost exmatriculați din examenul de bacalaureat, pe motiv de fraudă, să primească note pentru lucrările și să fie declarați admiși sau respinși.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bihor au admis recursul formulat de Inspectoratul Școlar Bihor și au casat sentința Tribunalului Bihor.
După această decizie, cei 12 elevi vor fi obligați să renunțe și la studiile universitare la care s-au înscris deoarece, ei sunt considerați absolvenți de 12 clase fără diplomă de bacalaureat.
Printre cei afectați se numără și eleva de nota 10, Alexandra Burtă, care a absolvit cursurile liceului cu nota 10, pe linie, dar a fost exmatriculată după ce inspectorii școlari au ajuns la concluzia că i-a lăsat pe alți elevi să se insprire din lucrarea ei.
Deciziile contradictorii ale justiției
În luna iulie, ISJ Bihor a anunțat că 108 elevi care au susținut examenul de bacalaureat la liceul din Ștei au fost exmatriculați, deoarece au copiat unii de la alții sau direct din cărți. Scandalul a ieșit la iveală după ce profesorii corectori de la matematică au ajuns la concluzia că 47 de lucrări erau identice.
După exludere pe motiv de fraudă, 12 elevi au contactat un avocat, care a depus o cerere de suspendare a deciziei ISJ Bihor, până la pronunțarea unei sentințe definitive în procesul pe fond. Tribunalul Bihor a fost de acord cu această decizie de suspendare a efectelor deciziilor de excludere, astfel că toți cei 12 elevi au fost considerați, temporar, admiși, ca și când ar fi absolvit liceul cu o diplomă de bacalaureat valabilă.
După decizia definitivă a Curții de Apel Oradea, toți cei 12 elevi se întorc la situația de la care au plecat, adică cea de excluși de la bacalaureat, și nu vor mai putea susține acest examen timp de doi ani.