Elena Udrea, la Congresul femeilor populare: În altă ţară, Ponta ar fi trebuit să demisioneze pentru declaraţii misogine
- Departamentul Politic
- 19 iulie 2014, 18:10
Prezentă, sâmbătă, la Sinaia, la Congresul Femeilor Populare, Preşedintele PMP, Elena Udrea, a amintit de incidentul din campania pentru europarlamentare, când premierul Victor Ponta a făcut afirmaţii jignitoare la adresa liderului PMP.
Elena Udrea a spus că într-o altă ţară, cu siguranţă că primul ministru ar fi fost obligat să demisioneze în urma unor declaraţii misogine.
Liderul PMP s-a declarat dezamăgită de lipsa de reacţie societăţii civile şi de solidaritate a femeilor din politică.
“Acest lucru arată cât de dependente suntem noi, femeile, de bunăvoinţa şefilor noştri, pentru că îmi imaginez că femeile din PSD au avut, totuşi, o minimă revoltă faţă de ce a făcut şeful lor. Dacă însă şi-ar fi exprimat-o public, presupun că ar fi fost sancţionate. Nu ar mai fi primit bani de transport sau nu ar mai fi fost puse pe liste, să candideze”, a afirmat Elena Udrea.
Referindu-se la acest incident, preşedintele PMP a arătat că femeile din politică nu sunt încă pregătite să se apere de prejudecăţile pe care le întâmpină.
Liderul PMP este de părere că femeile politician nu trebuie să mai depindă de resursele şi deciziile bărbaţilor din partidele lor. În acest sens, Elena Udrea a spus că Organizaţia de Femei a PMP a fost gândită diferit, nefiind subordonată filialelor teritoriale ale partidului.
“A fost ideea mea, să încercăm să facem într-un mod diferit organizaţia de femei a PMP. Doamnelor, sunteţi independente, nu aveţi niciun raport de subordonare faţă de liderii din teritoriu, ci doar de colaborare”, le-a transmis Elena Udrea femeilor populare.
Femeile din PMP şi-au ales, sâmbătă, structura de conducere, Ruxandra Dragomir fiind votată preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP. La congresul desfăşurat la Sinaia a fost prezent, ca invitat special, şi preşedintele României, Traian Băsescu.