Elena Udrea: Banii pentru pasarela din Mamaia cu care se laudă Mazăre au fost dați de mine

Elena Udrea: Banii pentru pasarela din Mamaia cu care se laudă Mazăre au fost dați de mine

Președintele PDL București, Elena Udrea, îi amintește, pe blog, primarului Constanței, Radu Mazăre, că pasarela pe care acesta a inaugurat-o, ieri, în stațiunea Mamaia a fost inițiată în perioada în care ea conducea ministerul Dezvoltării, iar banii necesari - 4 milioane de lei- au fost dați tot de ea.

"A avut loc inaugurarea uneia dintre numeroasele investiţii în infrastructura turistică pe care le-am iniţiat în timpul mandatului meu de ministru. De această dată este vorba de pasarela din staţiunea Mamaia, din faţa Hotelului Victoria, care permite accesul turiştilor la un debarcader pentru ambarcaţiuni de agrement. Este o investiţie cu atât mai importantă pentru mine cu cât banii, 4 milioane de lei, i-am dat lui Mazăre, cel care ţipă permanent împotriva mea!", a scris Elena Udrea pe blog, unde subliniază că l-a văzut la știri pe Mazăre descălecând dintr-o șalupă și lăudându-se cu finalizarea proiectului său.

"Că Mazăre nu m-a invitat la inaugurare este de înţeles pentru oricine. Dar nici măcar nu a amintit de rolul esenţial al ministerului, în contextul în care am tras de el doi ani să facă această pasarelă. Mai mult, ce să vezi, nu a binevoit să-i mulţumească nici măcar colegului său de coaliţie, ministrului Hellvig, pentru contribuţia MDRT", a mai scris Udrea, precizând că acum își așteaptă "detractorii" să desființețe pasarela în emisiuni isterice, găsind argumente pentru a demonstra inutilitatea ei și explicând câte ajutoare sociale puteau fi plătite din acei bani. "Sau, fiind vorba de Mazăre, de data aceasta va fi linişte?", se întreabă, retoric, Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News