Elena Sinulescu a vorbit despre dispariția soțului ei, Benone Sinulescu, și a afirmat că artistul se recuperase și fusese bine până cu o săptămână înainte să moară.
Devastată de durere, după moartea celebrului său soț, Benone Sinulescu, femeia care i-a fost alături mai bine de 40 de ani celebrului artist a vorbit despre greaua pierdere pe care a suferit-o. Elena Sinulescu trebuie să accepte o realitate extremă: despărțirea de soțul ei.
Elena Sinulescu, sfâșiată de durere după moartea soțului ei, Benone Sinulescu
„Este un moment cumplit, nu am cuvinte să-l descriu. De multe ori mă abţin, nici să nu mai vorbesc. Este un moment foarte greu, despărţirea asta este cumplită.
Într-adevăr, am fost foarte compatibili, ne-am împăcat foarte bine. Am rezistat împreună 40 ani, pe care i-am împlinit chiar pe 17 noiembrie, iar el a plecat a doua zi. Undeva, a vrut să fie o sumă rotundă probabil. Nu-mi găsesc nici cuvintele, sunt atât de debusolată şi amărâtă, încât mi-e greu să vorbesc, vă spun sincer”, a spus Elena Sinulescu în cadrul emisiunii „Teo Show” de la Kanal D.
„El nu a vrut să îşi expună public decât actul artistic şi nu starea de sănătate specifică vârstei”
„Eu am vrut discreţie totală, pentru că el nu a vrut să îşi expună public decât actul artistic şi nu starea de sănătate specifică vârstei. În momentul în care eu i-am spus că o să chem salvarea, el a zis că refuză categoric. Am fost nevoită să apelez la o clinică privată, să vină o salvare privată, fără girofare, ca să nu se afle. Şi i-am respectat dorinţa, nimic mai mult.
„Nu a avut nicio problemă, până acum o săptămână”
Am lăsat presa să vorbească ceea ce a dorit, chiar dacă multe lucruri erau false. Am trecut peste ele şi mi-am văzut în continuare de sănătatea lui.
În toate aceste luni, după ce s-a recuperat în vară, nu a avut nicio problemă, până acum o săptămână, când a fost chemată salvarea”, a mai spus soție lui Benone Sinulescu.