Lasconi, despre renunțul la prezidențiale: Totul se negociabil. Pe cine ar vrea să susțină lidera USR

Lasconi, despre renunțul la prezidențiale: Totul se negociabil. Pe cine ar vrea să susțină lidera USRElena Lasconi. Sursa foto: Facebook

Elena Lasconi, președinta USR, a fost întrebată luni, la Târgoviște, dacă ar fi dispusă să renunțe la candidatura pentru funcția de președinte în favoarea lui Ilie Bolojan.

Elena Lasconi nu respinge ideea de a renunța

Elena Lasconi consideră că Ilie Bolojan ar fi un premier potrivit, însă, în cazul în care aceasta ar decide să se retragă din cursa electorală, l-ar susține pe el, având în vedere că Antonescu pierde teren în sondaje.

„Totul se negociabil. Eu l-aş susţine pe domnul Bolojan aşa cum l-am susţinut şi ca premier. Consider că ar fi mai bun ca premier. Şi rămâne de văzut. Nu ştiu, eu aş vrea doar să-i transmit domnului Ciolacu, acum poate că nu o să doarmă prea bine noaptea asta, dar îi comunic să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, pentru că Crin Antonescu o să se tot ducă în jos”, a declarat Elena Lasconi.

De la Marcel Ciolacu nu vrea nici măcar un mărțișor

Elena Lasconi a menționat că a discutat telefonic cu Marcel Ciolacu duminică și că va avea o întâlnire informală cu el joi. Președinta USR a subliniat că nu are așteptări de la premier.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook

„Nu am aşteptat şi nu aştept de la Marcel Ciolacu absolut nimic, nici măcar un mărţişor, nu am aşteptat telefonul lui, nu îmi plac chestiile astea (...); dacă nu te uiţi la televizor, nu ştii că cineva te caută, deşi toată lumea are numărul meu de telefon. Dar am vorbit cu el ieri şi am stabilit că o să ne întâlnim joi, să discutăm”, a subliniat Lasconi.

Elena Lasconi nu știe ce vrea să negocieze Ciolacu cu ea

Lasconi a mai menționat că deocamdată nu știe ce vrea premierul de la ea: „Nu mi-a spus exact ce să discutăm, dar mie mi-este foarte clar că dacă el îşi doreşte binele României, acum nu ştiu să vă spun dacă îşi doreşte sau nu, pentru că ştie că e pe ultima sută de metri, că va fi în cărţi la PSD doar două luni, după prezidenţiale, oricum, noi avem de gând, USR-ul, să facem moţiune de cenzură şi să dăm jos acest guvern.

Președinta USR a mai punctat: „Nu ştiu exact ce vrea să discute cu mine, dacă îşi doreşte binele României, ar trebui să se gândească, poate, să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, că ar fi o opţiune şi asta”.

Elena Lasconi, despre candidatura sa

Cu privire la ce ar putea face Marcel Ciolacu pentru a o determina să renunțe la candidatură, Elena Lasconi a răspuns că totul depinde de ceea ce se va negocia: „Depinde de ce vrea să negocieze. O negociere înseamnă tu să propui şi să vezi ce ai de câştigat”.

Cu privire la Bolojan, Elena Lasconi a transmis: „Pentru Bolojan aş putea să iau în considerare, dar eu am declarat că mi-ar plăcea o persoană în care am încredere, pentru că ştiu ce poate, este Maia Sandu. Dacă coaliţia de guvernare ar decide şi ea ar fi de acord, ceea ce nu prea cred, pentru că probabil se gândeşte că ar vulnerabiliza Republica Moldova, dacă coaliţia ar fi de acord să o susţină pe Maia Sandu, eu cu foarte mare drag aş face asta şi aş încerca să-i conving şi pe colegii mei”, a concluzionat ea.