Până la consacrarea ei din Epoca de Aur, ea a fost o femeie căreia i-a plăcut viaţa încă de tânără. În acest sens o dovadă o reprezintă o imagine-eveniment cu soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu la un bal al Uniunii Tineretului Comunist (UTC). Se întâmpla în 1939, an în care cea care avea să schimbe numele Petrescu pentru Ceauşescu în 1945 (prin căsătoria cu Nicolae) îşi consuma spiritul libertin. Alături de ea apar sora Aurelia şi fratele Vasile Tudor, conform explicaţiei foto a imaginii păstrate în Fototeca online a comunismului românesc.

„A fost fiica lui Nae şi a Alexandrei Petrescu, o familie de ţărani mijlocaşi, posesori ai unui lot funciar de circa 8 pogoane.

Elena Ceauşescu a abandonat şcoala primară în urma rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute în primii 3 ani de studiu şi s-a mutat la Bucureşti. 4Cariera profesională şi-a început-o ca ucenic la fabrica de textile „Lantex” (1936), unde, de altfel, a venit pentru prima dată în contact cu elemente ale mişcării sindicale şi muncitoreşti. Pentru o scurtă perioadă a reprezentat interesele tinerilor muncitori textilişti în organizaţia UTC (filiala Bucureşti).

Un membru al Comisiei de Verificare a cadrelor de partid a consemnat la dosarul Elenei Ceauşescu în 1946 că, în perioada de până în 1945, «a reuşit să se achite conştiincios de sarcini, dând dovadă de spirit de iniţiativă şi orientare… este stăpânită de orgoliu şi nu are simţ autocritic». A devenit membru al Partidului Comunist în 1939, cunoscându-l astfel şi pe viitorul său soţ. Cei doi se vor căsători în 1945, după punerea în libertate a acestuia din urmă din detenţia de la Târgu Jiu.

Confiscarea puterii de către Partidul Comunist şi jocurile de interese de culise au servit drept trambulină politică celor doi.

Odată cu ascensiunea soţului, Elena Ceauşescu a început să deţină funcţii semnificative în aparatul de partid şi de stat şi să-şi definitiveze în mod corespunzător studiile. Astfel, prin absolvirea unui curs fără frecvenţă, organizat la Facultatea de Chimie Industrială de pe lângă Institutul Politehnic din Bucureşti, a devenit «inginer chimist» (1957). Diploma universitară a contribuit la modificarea profilului său profesional, slujbe minore precum cea de secretară la Ministerul de Externe fiind înlocuite de «cercetarea ştiinţifică» la Institutul de Cercetări Chimice Bucureşti (1957 – 1964) al cărei director devine (1964 – 1972).

Imediat după desemnarea sa la conducerea Institutului şi-a început şi studiile doctorale, pe care le-a finalizat în 1967, obţinând titlul de doctor în chimie macromoleculară cu teza Polimerizarea stereospecifică a izoprenului, alcătuită, se pare, de chimiştii Osias Solomon, Radu Bordeianu, Silvia Bittman şi Dan Cornilescu, având girul academicianului Cristofor Simionescu. Titlul de doctor a modificat natura funcţiilor deţinute de ea pe linie de partid, astfel că responsabilităţile sale pe linie de UTC vor fi abandonate în favoarea coordonării activităţii diverselor instituţii responsabile cu cercetarea ştiinţifică, cu gestionarea problemelor din sistemul de învăţământ şi educaţie unde a dovedit obtuzitate şi invidie faţă de adevăratele valori.

Elena Ceauşescu a monopolizat treptat funcţii de reprezentare de la nivelul feluritelor comisii, consilii şi comitete naţionale (Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Consiliul Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului, Consiliul Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale).

Funcţia adjudecată de preşedinte al Comisiei pentru probleme de cadre de partid şi de stat a CC al PCR (1976 – 1989) i-a permis „primei doamne” să monitorizeze politica de cadre în interiorul partidului şi, deci, să fie asimilată nu de puţine ori drept a doua persoană ca greutate în ierarhia politică.

De asemenea, pe 29 martie 1980 ve deveni prim-viceprim-ministru al Guvernului.

La 2 martie 1974 a devenit membru al Academiei RSR, în timp ce susţinuta politică financiară practicată de stat în plan internaţional i-a adus titluri de membru corespondent şi asociat şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din Europa, America de Nord sau America de Sud (Academia de Ştiinţe din New York, Academia din Atena, Institutul Regal de Chimie al Marii Britanii, Doctor Honoris Causa al Universităţii Buenos Aires, al Universităţii Feminine din Manila, al Universităţii Yukatan sau al Universităţii din Teheran).

În plan publicistic, «ajutată» fiind, Elena Ceauşescu a fost prolifică, deopotrivă în domeniul strict profesional, prin Cercetări în domeniul sintezei şi caracterizării compuşilor macromoleculari (1974), Polimerizarea stereospecifică a izoprenului (1979), ca şi în cel propagandistic, cum ar fi Cuvântare la Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului (1989).

Completul de judecată al Tribunalului Militar Excepţional a condamnat-o la moarte prin împuşcare la 25 decembrie 1989, fiind executată împreună cu soţul său.

Prestaţia politică a Elenei Ceauşescu a contribuit la compromiterea regimului comunist din România”, se arată pe enciclopediaromaniei.ro.

explicaţie foto: Elena Ceauşescu împreună cu fraţii Aurelia şi Vasile Tudor la un bal organizat de U.T.C.

sursa foto: numărul fotografiei (fotografia 29 din 1751), numele complet al bazei de date (Fototeca online a comunismului românesc), data accesării (13-06-2020) şi cota arhivistică (Cota: 2/1939)

explicaţie foto: Nicolae Ceauşescu în 1945

sursa foto: numărul fotografiei (fFotografia 49 din 1755), numele complet al bazei de date (Fototeca online a comunismului românesc), data accesării (13-06-2020) şi cota arhivistică (17/1945)