Schwartzenberg: lăsaţi bogaţii să aducă banii în ţară!

Schwartzenberg: lăsaţi bogaţii să aducă banii în ţară!

Omul de afaceri susţine, într-un interviu acordat EVZ, că România are nevoie de o amnistie fiscală, alături de reducerea cotei unice la 8% şi o impozitare mai drastică a sectorului bancar.

Oamenii de afaceri români îşi vor aduce în ţară banii depuşi în conturile din străinătate dacă nu vor fi luaţi la întrebări despre provenienţa acestora, consideră Elan Schwartzenberg, unul dintre milionarii prezenţi în top 300 Capital. El susţine amnistia fiscală, model adoptat în ultima vreme de mai multe ţări europene.

"În ultimii 20 de ani, noi am funcţionat mult într-o zonă de gri spre negru. Oamenii de afaceri şi-au ţinut banii în străinătate sau ascunşi în grădina tatii, în diverse borcane. Când faci o amnistie fiscală credibilă, legală, şi informezi că doar banii obţinuţi ilegal din trafic de persoane, armament şi terorism vor fi revendicaţi, iar ceilalţi nu, oamenii îşi vor aduce banii în ţară", consideră Schwartzenberg.

Motivare naţională, schimbarea lui Emil Boc

Odată aduşi banii în ţară, ar trebui scăzute dobânzile la depozite, pentru a-i convinge pe oameni să pună banii în mişcare. Omul de afaceri susţine reducerea cotei de impozitare a profitului de la 16 la 8%, reducerea CAS-urilor şi atragerea investiţiilor străine prin instaurarea unor recompense.

"Ai investit 50 milioane euro, vei primi cetăţenie română. Sunt mulţi din zona Golfului şi Asia interesaţi de acest beneficiu", e de părere Schwartzenberg. El consideră că România are nevoie de o motivare naţională, care constă în schimbarea premierului Emil Boc.

Soluţia unei amnistii fiscale a fost experimentată în Occident. Fiscul italian a reuşit să aducă la lumină averi de peste 100 de miliarde de euro. Şi Germania a folosit o strategie similară - Fiscul german a cumpărat în 2009 de pe piaţa neagră un CD cu informaţii despre bogătaşii care aveau conturi în băncile din Liechtenstein. De teamă că s-ar afla pe listă, 12.000 de germani s-au auto denunţat, şi în ţară au intrat 7 miliarde euro.

Problema îi preocupă şi pe spanioli - guvernul lucrează la un proiect prin care încearcă să repatrieze afacerile off-shore, în schimbul unei amnistii fiscale. Potrivit lui Dinu Patriciu, românii au conturi în Elveţia de 18 miliarde de euro.

ADEVĂRATA CRIZĂ, ÎN 2011

Băncile conduc România, iar guvernul nu are voinţă de a penaliza abaterile

EVZ: Cât credeţi că va mai dura criza? Elan Schwartzenberg: Va mai dura, după părerea mea, încă 10 ani de acum încolo. Va începe să se estompeze din 2012, dar eu estimez un 2011 mai rău decât în 2010. Vom observa o creştere abia în primăvara lui 2012, dar va fi o evoluţie foarte înceată.

De ce credeţi că va fi mai rău în 2011? Să ne uităm la toate măsurile greşite care s-au luat în acest an - din punctul meu de vedere - cum este diminuarea salariilor cu 25% sau chiar mai mult. Adăugăm toate taxele şi impozitele, nebunia cu forfetarul, care a dus la închiderea a numeroase IMM-uri. Să nu uităm TVA-ul, ale cărui efecte se vor vedea în 2011.

Cum s-ar explica asta?Pentru că avem o oarecare inerţie. Dacă aveţi 20 milioane lei vechi salariu, v-au redus 20% din el şi după două săptămâni constataţi că nu mai aveţi nimic, iar pe 25 ale lunii vine leasingul, pe 27 - chiria şi nu mai aveţi bani, v-aţi împrumutat în primul rând din puşculiţa de acasă, dar a doua oară s-a terminat. Îi cereţi sprijinul soţului, mamei, unei prietene ş.a.m.d. La un moment dat constataţi că s-au terminat aceste resurse umane pe care le avem toţi şi trebuie să vă împrumutaţi. Veţi da înapoi o maşină la leasing, nu mai ţineţi aerul condiţionat deschis aşa mult, vorbiţi la telefon mai puţin... Şi astfel înregistrăm o diminuare a consumului. Iar noi ne împrumutăm de la FMI ca să plătim salarii şi pensii.

Ion Ţiriac, negociator cu FMI

Ce părere aveţi despre OUG 50/201, referitor la comisioanele bancare? Cred că azi, în România, băncile fac politica financiară a acestei ţări, dictează economia şi chiar conduc această ţară. Dacă statul nu se va implica, vor fi mari probleme sociale. Din păcate, nu văd o voinţă a guvernului de a penaliza drastic. De fapt, sunt mai multe probleme. Vreau să văd un grup specializat pe absorbţia fondurilor UE, unul pe întreg sistemul bancar, care să reglementeze activitatea băncilor şi să introducă, eventual, o nouă impozitare.

Mai are România nevoie de FMI?Eu aş îngheţa această relaţie şi aş căuta un negociator de tipul Ion Ţiriac, care a demonstrat că are aptitudini de negociator şi cunoaşte bine această lume. Eu l-aş folosi gratuit, ca şeful echipei de negociere, pentru a discuta modul în care vom rambursa aceste sume. Cred că ar obţine lucruri puţin mai efective decât actuala echipă, fără să-l jignesc pe dl Mihai Tănăsescu.

Şi cum vom plăti salarii şi pensii? Din buget. Bani există, dar sunt cheltuiţi haotic. Asfaltăm o stradă de trei ori. Asfaltează o dată, îşi aduc aminte că au uitat de gaz, apoi le vine finanţarea de apă şi, eventual, de cabluri.

PORTRET

"Sunt spartan şi workoholic"

Se consideră un tip spartan, are doar o casă în Snagov şi schimbă cele două maşini în funcţie de anotimp. Elan Schwartzenberg a făcut milioane de euro fără să aibă vreodată credite la bănci, cel puţin acolo unde a depins doar de el.

"În general am nevoie de lucruri puţine şi simple. În privinţa maşinilor, am un S-classe vara şi un jeep Mercedes iarna. Odată la cinci ani, când se schimbă modelele, le schimb şi eu", spune Schwartzenberg.

Posesorul unei averi de 50 de milioane de euro, potrivit Top 300 Capital, preferă să plătească peste tot cash şi spune că are mereu în buzunar în jur de 15-20 de milioane de lei vechi. "Când plec în străinătate am o mie de euro cash, dar şi câteva carduri", povesteşte milionarul.

El spune că printre pasiunile lui se numără maşinile de epocă - are deja 14, dar e în permanentă căutare de noi modele - şi vânătoarea. "Vânez orice. Oricum, împuşcatul reprezintă doar 5% din plăcere, restul este întâlnirea cu prietenii", susţine Elan Schwartzenberg.

Ne puteți urmări și pe Google News