Bărbatul care a amenințat personalul unei case de schimb valutar din Ploiești și a incendiat locația a fost condamnat în primă instanță.
Bărbatul care a incendiat o casă de schimb valutar din Ploiești, anul trecut, a fost condamnat. Egipteanul a primit o sentință de închisoare cu executare pentru o perioadă de 4 ani și 8 luni. Decizia nu este însă definitivă și a fost dată de Judecătoria Ploiești.
Atacatorul se numește Ayyad Raafat Mahmoud Elsaid și a fost judecat pentru tentativă de tâlhărie şi distrugere. De asemenea, i-au fost interzise mai multe drepturi. Printre care acela de-a se afla pe teritoriul României. Judecătorii au menţinut măsura arestului preventiv cu privire la inculpat. Pentru o perioadă de 60 de zile, dispoziţia fiind executorie.
Și au dispus prelevarea de probe biologice de la acesta în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
A folosit o sticlă indendiară în timpul jafului de la casa de schimb valutar
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că are loc un incendiu la o casă de schimb valutar din municipiul Ploieşti. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului. Stabilind că cele sesizate se confirmă, efectuând cercetări pentru stabilirea situaţie de fapt, identificării autorului şi tragerii la răspundere penală a autorului.
Din primele date a rezultat faptul că o persoană nemulţumită ar fi aruncat cu o sticlă ce conţinea lichid inflamabil şi ar fi aprins cu o brichetă conținutul, după care a fugit”. Au declarat reprezentanții Poliției Prahova. Evenimentul a avut loc anul trecut, la data de 22 decembrie. Bărbatul locuia fără forme legale în Ploiești. Dar avea drept de ședere în România.
Mai întâi a solicitat bani prin intermediul unui bilet
Atunci când a comis jaful, inculpatul a cerut banii folosindu-se de un bileţel olograf. Apoi, el a solicitat şi verbal prin cuvinte simple remiterea sumelor.
„La data de 22 decembrie 2020, în jurul orei 11,40, (...) inculpatul a pătruns în interiorul unei case de schimb valutar din zona centrală a municipiului Ploieştiului, şi, prin exercitarea unor acte de ameninţare.
Respectiv stropirea cu o substanţă inflamabilă a uşii şi a geamurilor încăperii în care se aflau două angajate ale societăţii, urmată de aprinderea repetată a unei brichete şi solicitarea în mai multe rânduri a sumelor de bani, inculpatul a încercat să le determine pe cele două femei să îi remită banii din incinta punctului de lucru.” A spus Iuliana Mihoc, prim-procuror adjunct al Parchetului de le lângă Judecătoria Ploieşti.