Incredibil: Bica, vicele CJ de la Cluj, locuia în casa mituitorului
- Mihai Şoica
- 29 noiembrie 2011, 12:57
Stefan Cadar, care deţine o linie de maxi-taxi pe relaţia Cluj-Floreşti, i-a plătit vicelui CJ Radu Bica o excursie în Austria. În acelaşi timp, preţurile pe km ale firmei sale, sunt de patru ori mai mari decât ale concurenţei, în condiţii de monopol. Incredibil: Bica locuia într-un apartament ce-i aparţine lui Cadar
După ce au aflat legătura tainică dintre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat pentru corupţie, şi patronul firmei de transport Fany SRL, locuitorii comunei Floreşti, care se învecinează cu municipiul Cluj Napoca, s-au decis să îi ceară socoteală preşedintelui CJ, Alin Tişe. Într-o petiţie online semnată de sute de localnici, aceştia îi cer lui Alin Tişe să intervină pe lângă firma de transport pentru a scădea preţul la bilete şi abonamente. În ultimii doi ani, numărul locuitorilor din Floreşti s-a triplat, ajungând în prezent la 45.000 de persoane, fiind cea mai căutată suburbie a Clujului. Linia de transport pe această rută este mană cerească.
Radu Bica e chiriaşul lui Cadar
De câţiva ani se plâng locuitorii din Floreşti de tarifele pe care le suportă la transportul cu maxi-taxi. Au depus plângeri la OPC şi la Consiliul Judeţean dar nu s-a schimbat nimic, preţurile au rămas intacte.
Doar arestarea vicepreşedintelui Consiliul Judeţean Cluj, Radu Bica, a făcut lumină în cazul favorizării patronilor de la Fany SRL. Procurorii DNA au descoperit că Radu Bica şi cu Ştefan Cadar, patronul de la Fany SRL, sunt prieteni foarte buni. Anchetatorii susţin că Ştefan Cadar i-a plătit lui Bica excursii în străinătate şi că politicianul locuia în Cluj Napoca într-un apartament care se afla în proprietatea omului de afaceri. În 2009, când firma a intrat pe acest traseu s-a angajat să nu majoreze preţul la bilete. Dar l-au crescut. Oamenii spun că pentru opt kilometri ajung să plătească foarte mulţi bani în comparaţie cu alte trasee deservite de Fany SRL. Locuitorii din Floreşti cer în petiţie: "Opriţi bătaia de joc!"
La Consiliul Judeţean Cluj, nimeni nu lua în considerare reclamaţiile celor care locuiesc în Floreşti referitoare la faptul că autobuzele firmei private nu ajung la timp în staţii, că se strică foarte des, că se nu respectă orarul şi că se majorează preţul de la o zi la cealaltă. Ca răspuns la toate aceste reclamaţii, cu toate că firma Fany SRL avea contract doar pentru doi ani pe această rută, în 2011, Guvernul României a decis să emite o hotărâre de guvern prin care licenţele de transport, inclusiv pe ruta Cluj Napoca-Floreşti să fie prelungite, fără licitaţie cu încă doi ani.
Petiţia online a floreştenilor are titlul: "Opriţi bătaia de joc". "Cerem reducerea tarifelor traseului operat de Fany, de la 4 lei la 2.5 lei şi a abonamentului de la 110 lei la 66 de lei. Îi solicităm preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj să se întâlnească cu locuitorii Floreştiului pentru rezolvarea acestei situaţii", se arată în petiţia semnată de sute de localnici.
Protestul floreştenilor vine la câteva luni după ce Asociaţia Civitas din localitate a formulat, de asemenea, un memoriu la Autoritatea Rutieră Română, instituţie care a licitat traseele judeţene, şi la Consiliul Judeţean Cluj, în care arată că preţul pe traseul Cluj Napoca-Floreşti, în lungime de opt kilometri, este exagerat de mare în raport cu preţul biletelor de pe alte trasee operate. Cei de la Asociaţia Civitas susţin că pe traseul Cluj Napoca - Floreşti, călătorii trebuie să achite 0.50 de beni/km în timp ce pe traseele Cluj Napoca-Dej, în lungime de 57 de kilometri, preţul unui bilet este de 7 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 0.13 bani/km. EXEMPLE:
Ruta Cost/kilometru Lungime traseuCluj Napoca - Floreşti 0.50 bani/km 8 kilometri Cluj Napoca - Dej 0.13 bani/km 57 kilometri Cluj Napoca - Huedin 0.14 bani/km 49 kilometri Cluj Napoca-Turda 0.17 bani/km 29 kilometri