Efect neașteptat al încălzirii globale: dispare Viagra. Vezi de ce!
- Cosmin Nachiu
- 24 octombrie 2018, 21:37
În fiecare primăvară, în Himalaya, mii de săteni din Nepal, Tibet sau din Bhutan se grăbesc să recolteze o ciupercă faimoasă pentru proprietăţile sale afrodisiace, care creşte în interiorul unei omizi şi este comercializată în China la un preţ care îl depăşeşte pe cel al aurului. Aceasta este, însă, ameninţată atât de supraexploatare cât şi de schimbările climatice.
Cercetătorii ciupercii yarchagumba - în traducere, ''plantă vara, insectă iarna'' - erau la curent cu supraexploatarea şi concurenţa acerbă care ameninţă această ciupercă. În 2009 şi 2016 au fost înregistrate altercaţii mortale în timpul activităţilor de recoltare. Însă, un studiu publicat la începutul acestei săptămâni în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) sugerează că schimbările climatice ar contribui la rândul lor la prezenţa din ce în ce în ce mai rară a acestei ciuperci.
''Nu doar supraexploatarea este responsabilă de această scădere, ci şi schimbările climatice, în special modificarea climei hibernale'', a declarat pentru AFP Kelly Hopping, coautoare a studiului şi cercetătoare în domeniul ştiinţelor naturale la Universitatea Stanford. ''Acest lucru înseamnă că şi în condiţiile în care oamenii reduc nivelul de recoltare, producţia va scădea din cauza schimbărilor climatice'', a avertizat ea.
Cercetătorii au intervievat patruzeci de culegători de yarchagumba din Tibet şi Sichuan din China şi au coroborat datele obţinute în urma altor cercetări la care au participat circa opt sute de persoane din regiune pentru a înţelege motivele care se află în spatele acestui declin, în absenţa datelor fiabile referitoare la producţie.
În cadrul interviurilor, cercetătorii au cumulat rezultatele analizelor meteorologice, geografice şi de mediu stabilind o hartă aproximativă a producţiei de ciuperci şi estimând evoluţia din ultimele decenii.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, habitatul natural al ciupercii, care preferă zonele reci situate la înălţime, însă fără prea multă zăpadă, s-a redus ca urmare a încălzirii climei din Himalaya.
Această încălzire din timpul iernii este incontestabilă, subliniază AFP - în Bhutan, se estimează că temperatura medie a crescut cu 3,5 şi 4 grade în perioada 1979 - 2013.
Începând din anii '80, numărul zilelor în care pământul rămâne îngheţat a scăzut de la an la an.
Supranumită ''Viagra de Himalaya'', această ciupercă este râvnită în Asia, unde comercianţii de plante medicinale pretind că stimulează performanţa sexuală (şi ajută în lupta contra cancerului şi a altor afecţiuni), fiind considerată un echilibru excelent între yin şi yang deoarece are atât origine animală cât şi non-animală. Aceasta este consumată în ceai sau în supe.
Autorii studiului menţionează că în luna mai 2017 preţul unui kilogram de ciuperci de calitate bună era de 140.000 de dolari, potrivit unei farmacii din China (un kilogram de aur costă aproximativ 40.000 de dolari)