EDITORIALUL EVZ: Voiculescu aruncă praf în ochii electoratului USL
- Silviu Sergiu
- 30 august 2012, 23:36
Oricât de mult ar striga liderii USL că revenirea lui Traian Băsescu este ilegitimă, oricât ar pretinde, în cel mai pur stil vadimist, că au câştigat "pe teren", dar victoria le-a fost furată la "masa verde", înfrângerea e înfrângere.
Nu cred că pentru electoratul antiprezidenţial contează foarte mult faptul că şeful statului şi-a reluat mandatul în urma unei decizii a Curţii Constituţionale catalogată de Dan Şova drept un "abuz" al unor "infractori". Oricât ar insista Victor Ponta şi Crin Antonescu că a fost demis de popor, Traian Băsescu se va duce zilnic la Palatul Cotroceni. Această realitate, frustrantă pentru electoratul stângist, nu poate fi ignorată. Faptul că cei doi co-preşedinţi ai USL s-au dus în străinătate să-şi oblojească "rănile" şi nu au rămas în ţară să mănânce "salam cu soia" alături de poporul "asuprit" este la fel de frustrant. Declaraţia de ieri a lui Dan Voiculescu referitoare la o nouă suspendare a şefului statului vrea să prevină o demobilizare a electoratului USL. El speră că peste câteva luni, la alegerile parlamentare, va veni la urne în număr mare. Pentru actuala putere este esenţial să-şi ţină în priză alegătorii. Dezamăgirea în rândul lor este cruntă. Cel mai frustrant este faptul că USL a pierdut, nu din cauza forţei lui Traian Băsescu, ci din cauza amatorismului politic al liderilor social-liberali. Această frustrare alimentează neîncrederea că Ponta şi Antonescu ar fi capabili să obţină, vreodată, vreo victorie împotriva lui Băsescu. Dan Voiculescu încearcă să creeze iluzia că nu este totul pierdut, pentru a limita proporţiile dezastrului de la referendum. Actualii guvernanţi au avut la dispoziţie multe pârghii de putere, dar nu au fost în stare să dărâme un preşedinte profund erodat de criza economică şi, în consecinţă, vulnerabil. De această realitate sunt conştienţi şi susţinătorii USL. Electoratului, în general, nu-i place să piardă. Vrea întotdeauna să fie în tabăra învingătorilor. Se orientează la urne către cei despre care cred că au prima şansă. Alegătorii USL nu fac excepţie de la regulă. Cu atât mai mult cu cât existau toate premisele unei victorii facile. Treptat, mitul celor 7, 4 milioane de voturi anti-Băsescu se va destrăma. Parchetul General va da publicităţii amploarea fraudei. Nu vor mai fi 7, 4 milioane de voturi, ci poate doar 6 milioane. După majoritatea estimărilor s-au furat circa 1,5 milioane de voturi. Dacă luăm în considerare faptul că, la alegerile prezidenţiale din 2009, au fost 5 milioane de voturi împotriva actualului preşedinte, situaţia nu este foarte confortabilă pentru USL. Doar 1 milion de voturi în plus, după o perioadă în care Băsescu şi-a asumat toate măsurile de austeritate? Cam puţin. Cum vor mai putea susţine liderii USL că România îl urăşte pe Băsescu? Cum îşi vor convinge susţinătorii că sunt mulţi şi pot învinge? De ce ar pune alegătorii de stânga umărul la victoria USL în alegerile parlamentare, de vreme ce nu au nicio garanţie că preşedintele le va oferi funcţia de premier? Dan Voiculescu îi amăgeşte cu perspectiva unei noi suspendări, pentru că este singurul argument "credibil". În realitate, nu este decât praf în ochii propriului electorat, care, însă, ar putea avea efectul invers: mobilizarea electoratului de dreapta, decis să pună capăt mieunatului antibăsescian al celui mai celebru motan din istoria recentă. Cel mai frustrant pentru alegătorii de stânga este că eşecul de la referendum nu a fost cauzat de forţa lui Băsescu, ci de amatorismul liderilor USL