De parcă nu ne ajungea, până peste cap, actualul cabinet, ne mai pricopsim cu unul: guvernul din umbră al premierului Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a solicitat mandatul de a alcătui o echipă guvernamentală, în două săptămâni a şi creionat-o, iar dacă aceasta va fi validată luni (nu ne imaginăm că miniştrii liberali vor fi trântiţi de Delegaţia Permanentă a partidului), primul-ministru din umbră se poate apuca de treabă.

În vremuri de austeritate, apariţia unei alternative politice ar trebui să fie salutată, mai ales dacă aparţine unei formaţiuni care, în precedenta ocazie în care a condus ţara, s-a distins prin angajări cu nemiluita şi măriri de pensii. Iar în planul imaginii, iniţiativa liberalilor e, neîndoielnic, benefică.

Noii miniştri vor fi plimbaţi pe la televiziunile de analiză şi comentarii, foste de ştiri, seară de seară, ca să prezinte doct soluţii simple la probleme complexe: "Uitaţi ce face Udrea şi iată ce am fi făcut noi!".

E, însă, PNL cel mai îndreptăţit să alcătuiască un cabinet virtual, în afară de faptul că această decizie poate sălta un pic partidul în sondaje? Mai degrabă nu, dacă încercăm să aflăm ce va să zică acest guvern din umbră, expresie cu mai multe semnificaţii. Într-o primă accepţie, în cadrul unui sistem parlamentar, guvernul din umbră îl face principalul partid de opoziţie, ceea ce, conform sondajelor de opinie incluzându-l şi pe cel cu Scufiţa Roşie, PNL nu e şi nici nu va fi prea curând.

Alt înţeles al guvernului din umbră se referă la o echipă aflată la putere, dar, de fapt, cei care au pâinea şi cuţitul sunt necunoscuţi marelui public, ei formând un guvern "secret", "invizibil". Să trecem însă peste cât e de adecvată denumirea aleasă de ministeriabilii lui Crin Antonescu şi să enumerăm consecinţele intrării într-un cabinet virtual.

Principalul avantaj e că un guvern din umbră nu dă greş niciodată şi poate să facă ce vrea, fără să se teamă de parlament sau de preşedinte. Să guverneze doar prin ordonanţe de urgenţe, să nu dezvăluie niciodată normele de aplicare a legilor, să ia numai măsuri populare. Raza sa de activitate e nelimitată. Dacă îi vine, poate să decidă chiar şi implementarea unor măsuri de austeritate draconică, deoarece acestea nu vor afecta, în mod real, nici populaţia, nici cota de simpatie de care se bucură partidul.

Alt folos determinat de participarea la un guvern din umbră e că lumea începe să-ţi spună "dom’ ministru". Devii brusc important, îţi lipseşte doar girofarul pentru a inspecta kilometrii de autostradă pe care, spre deosebire de incompetenţii care sunt acum în executiv, îi poţi face din umbră fără oprelişti.

Mai e şi programul de guvernare, de la care n-ai cum să faci rabat. În fond, ceea ce guvernează un cabinet din umbră e un principiu infailibil: "dacă şi cu parcă". Ceea ce sporeşte atractivitatea guvernului din umbră este că acest concept lipsit de responsabilitate reală se poate extinde.

La fotbal probabil că există cei mai mulţi selecţioneri din umbră - de la ziariştii sportivi până la suporterul care a spart măcar o dată o sămânţă pe stadion la un meci al reprezentativei - care ar face o naţională mult mai bună decât cea a lui Răzvan Lucescu. Practic, naţionala din umbră n-are cum să piardă, fiindcă nu joacă pe gazon, ci pe hârtie. Găsiţi derizorii asemenea speculaţii? La fel pare şi demersul preşedintelui PNL, în condiţiile în care realitatea politică din România concretă nu-l recomandă drept premier, iar un guvern liberal ar putea face în prezent o umbră la fel de scurtă precum cea lăsată de un avion din hârtie.

Prin urmare, n-o să facem numărătoarea inversă a intervalului care ne desparte de momentul în care Antonescu ajunge prim-ministru de-adevăratelea, cum a procedat Realitatea ieri, în aşteptarea admiterii recursului în cazul SOV.

Cu excepţia oportunităţii de a apărea niţeluş în prim-plan, politicianul care a ratat finala prezidenţialelor de anul trecut riscă să facă umbră degeaba cu acest cabinet-nălucă. Fiindcă, aşa cum Andreas Wittam Smith de la "The Independent" susţine că "dl. Sarkozy e gaullist, dar nu e De Gaulle", se poate observa că şi Crin Antonescu e liberal, dar nu e Ion I. C. Brătianu.