Horia Ghibuţiu: "Un sondaj văratic, glisând viguros pe panta generalizării, ne-a adus la sfârşitul săptămânii trecute o ştire reconfortantă: cei mai răi turişti, adică ireverenţioşii, cei strânşi la pungă şi cei incapabili să comunice într-un grai de circulaţie internaţională altfel decât prin agitarea membrelor superioare, nu suntem noi."
Sunt francezii, arată studiul făcut în 27 de ţări pe baza opiniilor formulate de aproximativ 40.000 de hotelieri.
Vă imaginaţi ce torente - ca să fim în ton cu actualitatea meteorologică - de indignare ar fi generat prezenţa noastră în această ierarhie, a turiştilor de ocară! Cum s-ar fi simţit zgândărit sentimentul de patriotism, care nu ia vacanţă niciodată!
Dar de ce să fim socotiţi printre cei mai răi, la o adică? Afară nu părem nici zgârciţi, nici nepoliticoşi, iar în engleză o rupem binişor. Dacă luăm în considerare criteriile studiului despre care vorbim, aş zice că, recent, i-am întâlnit pe cei mai apreciaţi turişti din lume. S-a întâmplat în Turcia, dar veţi fi de acord că următorul episod se putea desfăşura oriunde.
Într-o staţiune estivală de la Marea Egee, e acostat un catamaran. După cum se laudă gazdele, e adresa celor mai în vogă petreceri de pe toată coasta. Ca să ajungi pe vasul transformat în club trebuie să stai la o coadă cum vezi în filmele americane, să plăteşti douăzeci de euro intrarea, să le placă gealaţilor de la intrare fizionomia ta şi, nu în ultimul rând, să te pregăteşti sufleteşte să revii la ţărm după cinci dimineaţa.
Pe catamaranul respectiv sunt două mese mai acătării. Aţi intuit corect, în noaptea cu pricina ambele erau ocupate de români (însoţiţi de tinerele lor partenere, toate în rochii scurte şi scumpe) afişând o bunăstare cam stridentă în raport cu vremurile pe care le trăim. Generozitate? S-a cheltuit în neştire, au curs valuri din cea mai scumpă băutură, iar ghidul local care îi îndrumase acolo trebuie că a încasat cel mai generos comision al sezonului. Politeţe? N-a avut nimeni nimic de obiectat, în condiţiile fraternizării cu barmanii, cu artiştii fotografi (zece euro pentru două bucăţi la minut) sau chiar cu animatorii transsexuali. Iar când personalul e răsfăţat cu bacşişuri, acestea ţin loc de orice limbă străină.
La mulţi dintre românii aflaţi în străinătate poţi remarca disponibilitatea de a cheltui cu largheţe, pentru că, vorba aia, o dată e vacanţă. Iar când va dispărea şi obiceiul de a se umple mai multe farfurii decât e necesar (dacă tot intră în preţ...), reflex izvorând din deceniile de comunism, chiar că ne vom putea număra printre turiştii aşteptaţi cu interes.
Nu ştiu cum se face, dar dacă în străinătate românul aduce cu turistul ideal, acasă nu prea pare! Când e pe teren propriu, românul uită de politeţe şi chiar de bun-simţ. Nu se simte turist, ci jupân pe tarlaua tuturor şi a nimănui, un teritoriu marcat de gunoaie. Prin urmare, se simte dator să strice, să polueze, să deranjeze. Poate că e o formă de autoapărare în faţa agresiunii serviciilor scumpe şi proaste. Cert e însă că aceste metehne nu ar dispărea nici dacă am avea un minister al educaţiei turistice. Ca în multe alte situaţii, schimbarea nu trebuie să vină de la autorităţi, ci de la fiecare dintre noi.
Recomandările noastre
