Majoritatea serialelor (mai ales cele SF) se încăpăţânează să folosească un clişeu: ziua care, cu mici variaţiuni, se repetă la infinit. Mie mi s-a întâmplat sâmbătă. Nu dă semne să se oprească.
Şocul morţii lui Alex Leo Şerban are colţi şi muşcă în infinit de multe moduri pornind de la te miri ce. De la cartea de vizită pe care am zărit-o din întâmplare acum două zile ("ceci n’est pas une carte"). De la articolul din Aperi-TIFF pe care l-am citat alaltăieri. De la un căţel de usturoi. De la toate amintirile cu el care nu vor avea un sequel. De la faptul că Leo vine acum la pachet cu un "The End".
Dar o să pornesc de la final. Ştiam că Leo e în spital, că suferea de o boală gravă, că era săptămâna asta mai slăbit decât în cea de dinainte. L-am sunat şi vocea lui mi-a îngheţat sângele în vene. N-o mai auzisem niciodată, în toţi anii de când ne ştiam, firavă şi lipsită de toate inflexiunile familiare. Nu m-a lăsat să vin să îl vizitez şi i-am respectat dorinţa. În tot acest timp nu mi-am pus niciodată problema că Leo ar putea să moară. Posibilitatea nu exista.
Am triat minuţios amintirile şi ştiu la ce fracţiune de Leo încerc să mă gândesc acum. La hohotele lui de râs şi la unele anume: cele de la "Mon oncle", filmul cu care şi-a sărbătorit a cincizecea aniversare, cele de la "Thirst", de la Cannes, şi cele o idee mai intime de la "Poliţist, adjectiv", pe care l-am văzut alături de el şi de Cristi Luca. Era singurul om care putea să spună, după ce a văzut "Aurora": "Dragă, poate n-am înţeles eu filmul ăsta, dar mie mi s-a părut o comedie". Mă gândesc la Leo care m-a învăţat la prostii jurnalistice - şi pe termen lung - când a reuşit să scrie un articol în care apărea cuvântul "peplum" într-un tabloid. La omul pentru care colecţionam vorbe de duh, parcă "merengue cultural" era una dintre ele. La criticul de film care îmi transmitea încurajări şi feed back la articole prin Ioana Pârvulescu, când începusem să scriu la "România literară", la cel care îmi ţinea de fiecare dată loc la Cannes şi care mi-a cedat apartamentul lui de acolo când a încetat să vină. La cât ne-am putut ciondăni la telefon, să fi tot fost vreo două ore, apropo de "Nu există ţară pentru bătrâni" împotriva lui "Va curge sânge" (el "ţinea" cu cel dintâi). La insigna cu Marilyn Monroe pe care o am de la el. La modul în care el, un autentic arbitru al coolului, mă critica fiindcă mă îmbrac prea băieţos. La cum am făcut schimb de genţi la TIFF pentru că: "Eu am avut din asta argintie anul trecut, acum vreau una albastră". La tabieturile lui, printre care mersul devreme la culcare. La faptul că a încercat şi a reuşit să impună acel "decât" folosit cu verbul la pozitiv în toată industria cinematografică românească. La ultimul text care i-a apărut în acest ziar, despre "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" şi cearta care l-a precedat. L-a scris din prietenie pentru Andrei Ujică, dar nu fără să opună rezistenţă: "Dragă, tu tot vrei să mă tragi în locul acela în care eu nu mai vreau să merg".
La faptul că nu l-am crezut, ca şi Iulia Blaga, când a spus că renunţă la meseria de critic de film - era de departe cel mai bun din România - nici când am văzut că afirma asta negru pe alb. La părerea lui Leo despre unul din "miturile formatoare ale poporului român", pe care nu obosea niciodată s-o reafirme: "Mioriţa (= matricea poporului român) nu este despre fatalitatea în faţa morţii/sorţii şi toate blablaurile învăţate la şcoală, ci despre paranoia şi teoria conspiraţiei. Totul este în capul ciobanului ăluia, e o proiecţie bolnavă! Şi cine-i vâră în cap toate alea? O oaie… Mă laşi?!". La faptul că era probabil singurul critic de film care gătea la Cannes. La cum mi-a stricat singurul prânz decent de la o ediţie a festivalului - se supravieţuieşte pe bază de panini achiziţionate de la cele două chioşcuri din apropierea Palais-ului - explicând cât de supărat era că nu găsea usturoiul de care avea nevoie pentru prepararea sosului aferent scoicilor pe care voia să le servească în seara aceea invitaţilor.
Cei care doresc să-şi ia rămas-bun de la Alex Leo Şerban pot veni la Uniunea Scriitorilor - Casa Monteoru, astăzi, 11 aprilie, după ora 16.00. COMENTARIILE VOR FI MODERATE!
Recomandările noastre
