Cred că Franţa şi Germania ar sluji astfel interesele propriilor cetăţeni pentru că nu există suficiente garanţii că România poate securiza frontiera de est a spaţiului Schengen. Degeaba s-au pompat sute de milioane de euro în echipamente – detectoare de mişcare, sisteme sofisticate de comunicaţii, nave de patrulare etc. – dacă decizia se află în mâna unui poliţist român corupt care întoarce capul atunci când în port apare un container plin cu emigranţi ilegali. Sau cu droguri. Sau cu arme. Sau cu membri ai unei celule teroriste. Cât de coruptă este poliţia română s-a văzut în aceste zile. Ţara este plină de sosiile comisarului Şoric, poliţişti de rang înalt care fac legătura între lumea interlopilor şi mediul politic.

La Neamţ am avut triada poliţistul Şoric, interlopul Mararu şi primarul Gheorghe Ştefan, vicepreşedinte al PDL. Oare la Craiova sau Vâlcea o fi altfel? Dar cum a fost posibil ca adjunct al ministrului de interne să fie numit un personaj al cărui copil avea firmă de amanet (o formă camuflată de cămătărie)? Oare la doar 20 de ani era un specialist în tainele amanetului, total eliberat de sub aripa lui tăticu’? Sunt convins că armata de aproape 3.000 de oameni care lucrează la direcţia de informaţii a Internelor ştia şi i-a informat pe cei care conduceau ministerul. Totuşi, ministrul Vasile Blaga l-a susţinut nu o dată, ci de două ori pe Fătuloiu pentru a ocupa un post de secretar de stat.

Iar dacă aceste fapte nu sunt suficiente, diplomaţii europeni acreditaţi la Bucureşti pot face un exerciţiu interesant: să se uite pe declaraţia de avere a responsabilului cu aderarea la Schengen, chestorul Tutilescu, şi să calculeze cum se poate ca, din două salarii de poliţist, să plăteşti rate la credite de 140.000 de euro şi, între 2005 şi 2009, să-ţi cumperi un Audi A6, un apartament în Bucureşti şi o vilă la Bragadiru.

Dar cred că Germania şi Franţa ar face un serviciu şi cetăţenilor români dacă ar condiţiona intrarea în Schengen de un efort susţinut în combaterea corupţiei. Este clar că simpla instituire a mecanismului de cooperare şi verificare nu a dat rezultate. Imediat ce s-au văzut în UE, politicienii români au aruncat la coş promisiunile de dinainte de aderare şi s-au apucat să fure cu şi mai puţină ruşine decât până atunci. În timp s-a probat că nu există aproape nicio diferenţă între partide.

Aşa cum PSD bloca în parlament dosarele lui Năstase şi Şerban Mihăilescu, aşa le-a blocat şi PDL pe cele ale lui Pasat şi Ridzi. Exact în ziua în care oficialii europeni erau la Bucureşti pentru a monitoriza îndeplinirea condiţiilor din mecanismul de verificare! Piaţa politică din România este dominată de un oligopol format din trei, patru partide care nu se diferenţiază cu nimic atunci când este vorba de jecmănirea statului. Nu există ofertă pentru un cetăţean preocupat de corupţie. La alegeri nu poţi decât să schimbi un partid compromis cu altul care a furat şi probabil va fura din nou. Din aceste motive cred că singura soluţie este ca UE să profite de faptul că i-a prins la înghesuială pe corupţii politicieni români şi să-i preseze. Da, ştiu: Sarkozy are, de fapt, propria agendă, este un populist care îşi face campanie pe spinarea romilor din România. La fel au procedat şi italienii, iar consecinţele nefaste – conflicte interetnice în care sunt prinşi românii din Peninsulă – se resimt şi azi. Dar ce contează? Important este că şantajul cu blocarea intrării în Schengen pare a fi singura cale pentru a-i determina pe cei aflaţi la putere să fure mai puţin.

România va pierde şi bani, şi prestigiu dacă nu este primită în Schengen. Dar ar putea câştiga mai mult decât pierde prin limitarea corupţiei.