EDITORIALUL EVZ. PSD nu va pierde voturi după majorarea accizei la carburanţi

EDITORIALUL EVZ. PSD nu va pierde voturi după majorarea accizei la carburanţi

Este o minciună că guvernul Ponta va construi autostrăzi din supra-acciza de şapte eurocenţi la litrul de carburant.

Nu va reuşi nici măcar să strângă bani pentru a reduce CAS-ul. Are spaţiu de manevră doar pentru obişnuitele pomeni electorale, rulate prin preşedinţii de consilii judeţene, nimic mai mult.

Sunt destul de sigur pe aceste afirmaţii uitându-mă pe execuţia bugetară după primele două luni ale anului. În primul rând, deşi taxele şi impozitele au crescut, procentul din PIB colectat la buget a scăzut. Anul trecut se colectase, în intervalul ianuarie-februarie, 4,7% din PIB. În 2014, doar 4,6%. Eu sunt un liberal şi, teoretic, ar trebui să mă bucur de fiecare dată când rămân mai mulţi bani în mediul privat. Însă în acest caz este vorba de evaziune fiscală, de incapacitatea statului de a strânge banii. Unii, aş zice fraierii, plătesc, alţii, care au spate politic, nu. Acest fenomen distorsionează piaţa şi îi favorizează pe clienţii politici. De altfel, este un simptom al guvernelor slabe, corupte, ca, atunci când au nevoie de bani, să majoreze acciza la combustibili care se colectează foarte uşor. Te uiţi la ţările sărace unde benzina este uneori mai scumpă decât în statele dezvoltate şiţi dai seama cine are o problemă cu evaziunea fiscală.

Al doilea fenomen interesant pe care-l observi în execuţia bugetară pe primele două luni este că, din nou, au scăzut investiţiile. Cheltuielile de capital s-au dus în jos cu 10%, faţă de perioada similară din 2013, în condiţiile în care şi anul trecut s-a consemnat o reducere, faţă de 2012. În schimb a crescut, din nou, bugetul alocat salariilor.

Faptul că încasările merg prost arată că guvernul Ponta nu are spaţiu fiscal pentru a reduce CAS-ul. Ar fi nevoie de 1,85-1,9 miliarde de lei pentru a compensa o astfel de măsură, bani pe care Executivul nu-i are. Ponta nu va construi nici promisele autostrăzi, deşi pur şi simplu România pierde bani din cauza acestei tergiversări. De exemplu, în primăvara lui 2011, autostrada Borş- Suplacu de Barcău era gata în proporţie de 50%. De atunci nu s-a mai făcut nimic, iar lucrările deja efectuate se degradează.

Adevărul este că finalizarea unei autostrăzi nu aduce voturi. Câteva oportunităţi foto şi gata, asta e tot ce obţine guvernul care taie panglica. Iar electoratului USL chiar nu-i pasă de autostrăzi. Şi nici de CAS. Este sensibil la promisiuni de creştere a pensiilor şi a salariilor din sectorul bugetar, dar cel mai mult contează ca, în perioada electorală, să primească „ceva”. Probabil că este vorba şi de un sentiment de mulţumire dacă cei bogaţi şi puternici împart cu tine. Ceva în genul: „fură, dar ne dau şi nouă ceva”.

Strategia economică a lui Victor Ponta, din perspectiva sa de candidat la prezidenţialele din 2014, este relativ simplă: continuă politica pesedistă a pomenilor electorale, pentru a-şi face fericiţi alegătorii şi, pentru că are nevoie de o parte a voturilor liberalilor, lansează zilnic noi minciuni despre măsurile de dreapta pe care ar dori să le ia. Promite, pentru că nu-l costă nimic. CAS, autostrăzi, orice pentru a-i smulge lui Crin Antonescu acele voturi care l-ar ajuta să obţină, în turul doi al prezidenţialelor, 50,01% din voturi. În acest moment, am sentimentul că strategia lui Pontava avea succes.