Gaddafi a fost omul Occidentului până ieri. Documente secrete, găsite în biroul şefului spionajului libian, arată strânsa colaborare cu serviciile secrete american şi britanic. Washington, Londra şi Tripoli erau mână în mână. Se spălau una pe alta în cele mai murdare treburi.
Dezvăluirile sunt teribile: Gaddafi îşi punea ţara la dispoziţie pentru interogarea şi torturarea deţinuţilor pe care americanii îi considerau un pericol pentru securitatea naţională. La rândul său, MI6 îi furniza lui Gaddafi informaţii despre disidenţii libieni refugiaţi în Marea Britanie. Că Gaddafi era un ticălos, o ştia toată lumea. Că orice stat, cât de civilizat, are nişte schelete prin dulap, iar nu e mare secret. Taină este mecanismul prin care un satrap devine aliat de nădejde. Onorabil. Pentru ca iar să se transforme în inamicul public nr. 1. Care, deodată, trebuie eliminat cu orice preţ.
Până la 11 septembrie 2001, Gaddafi a fost tratat drept cel mai mare terorist al lumii. Şi Colonelul s-a străduit din răsputeri să-şi justifice renumele. Puzderie de atentate (Lockerbie este doar cel mai cunoscut), finanţarea organizaţiilor comuniste şi teroriste din întreaga lume (de la IRA la aborigenii din Australia, de la Armata Roşie din Germania la Brigăzile Roşii italiene), arme de distrugere în masă (cât pe ce să pună mâna pe bomba atomică!).
În 2003, din spaima lumii devine peste noapte băiat bun. Anunţul că renunţă la armele chimice îi deschide uşile tuturor cancelariilor. Gaddafi este primit cu onoruri peste tot. Îşi plimbă haremul de fecioare războinice la Paris, unde îşi pune cortul în buricul târgului, sau la Roma, unde Berlusconi îi pupă mâna. Fiul său cel mic este primit cu onoruri la Washington de Hillary Clinton. Vizitele triumfătoare ale lui Gaddafi în marile capitale nu aduc însă democratizarea Libiei. Aici domneşte aceeaşi dictatură ciminală. O albeaţă complice se aşezase pe ochii liderilor lumii. În 2011, roata se întoarce din nou. La fel de brusc şi aparent inexplicabil. Nişte răzmeriţe sunt înăbuşite în sânge. Nimic neobişnuit în Libia. De data asta, însă, ditamai NATO, asmuţit de micul şi agitatul Sarkozy, găseşte de cuviinţă să mobilizeze avioane şi portavioane, distrugătoare şi fregate, pentru a-l da jos pe Gaddafi.
Ne puteți urmări și pe Google News
Dublul standard occidental nu mai miră demult. În primăvara lui 1999, bunăoară, un alt agitat, Tony Blair, cerea NATO să bombardeze Novi Sadul pentru a forţa mâna Iugoslaviei să abandoneze Kosovo. Câteva luni mai târziu, se repezea până la Moscova, să fie primul şef occidental care pupă papucul noului ţar de la Moscova. Putin tocmai distrusese Cecenia, tot o provincie cu visuri de independenţă. Aici, măcar, duplicitatea politică are o explicaţie omenească. Cu sârbii sfrijiţi îţi arăţi muşchii. Cu ruşii mătăhăloşi şi cam mitocani e mai bine să fii linguşitor.
Dar dublul standard în acelaşi caz e mai rar. Bin Laden a fost unul. Aliat antisovietic în Afganistan, partener de afaceri al familiei Bush, devine brusc cel mai mare criminal al lumii. Gaddafi e şi mai tare. Întâi rău, apoi bun şi iar rău. Care să fie misterul acestor metamorfoze? Ce te face bun sau rău? Câteva vorbe ale unuia din fiii Colonelului au fost rapid acoperite de vuietul avioanelor NATO. Pe 16 martie, Saif Gaddafi a dezvăluit că regimul tatălui său a finanţat masiv campania electorală din 2007 a lui Sarkozy. A fost momentul în care Franţa a luat foc. S-a pus în fruntea coaliţiei anti- Gaddafi. Finanţările scandaloase nu-i sunt străine lui Sarko. Vezi Afacerea Bettencourt!
Deci, americani, englezi şi francezi sunt suspecţi de fărădelegi săvârşite în complicitate cu Gaddafi. Fărădelegile îşi au legile lor. Prima este legea tăcerii. În 2003, cu ţărâna proaspăt pusă pe şapcă, dar şi cu zeci de ani de ticăloşii în spate, Gaddafi era cel mai tentant partener pentru afaceri murdare. Cât a tăcut, a fost frecventabil. Onorabil. Pupăm mâna!
Dar cine ştie multe e periculos. Cu dictatorii ăştia plini de ei (Gaddafi nu e singurul din zonă), rişti oricând să scoată un porumbel pe gură. Atunci, ca să le-o astupi, organizezi ceva frumos, să iei ochii lumii. De pildă, o "primăvară arabă"!
- Gaddafi a fost omul americanilor. De ce a căzut în dizgraţie?
Recomandările noastre
