"Sistemul nostru politic este răspunzător în mod colectiv pentru toţi funcţionarii pe care i-am angajat prin favoritisme, pentru privilegiile pe care le-am acordat prin lege, pentru cererile scandaloase pe care le-am satisfăcut, pentru sindicaliştii şi oamenii de afaceri pe care i-am favorizat şi pentru hoţii pe care nu i-am trimis la închisoare".

Mi-ar fi plăcut să aud în 2010, sau chiar mai târziu, un adevăr atât de tranşant şi de concis spus de un politician român. Nu, cuvintele de mai sus nu aparţin niciunuia dintre oamenii politici mioritici.

Aparţin, însă, unui mare politician grec de orientare socialistă, Georges Papandreou.

Ca alegător, mi-ar plăcea să regăsesc aceste cuvinte în preambulul programului politic al Mişcării Populare. Da, e vorba de mişcarea despre care se vorbeşte atât de mult în aceste zile. Cine cu cine se aliază? Cine să facă parte şi cine nu, ce culoare să aibă pe afişe, ce siglă să promoveze, ş.a.m.d. Toate aceste chestiuni mi se par pur formale. Sigur, nu o văd ca pe o alianţă deschisă oricui. O discuţie despre criteriile de intrare, însă, merită făcută. Dar, înainte de orice, ar trebui să ne întrebăm care este conţinutul acestei alianţe care, în timp, se poate transforma într-o nouă formaţiune politică.

Aşadar, indiferent cui se adresează, această nouă formaţiune politică va trebui să îşi asume în numele întregului sistem politic (aşa cum a făcut-o Papandreou în Grecia) erorile ultimilor 20 de ani. Care au fost majore. E foarte adevărat că s-au făcut şi multe lucruri bune în etapa tranziţiei. Oricât ne-am lamenta, România din 2012 e mai bună decât România din 1989. E de necontestat că, mai ales în ultimii doi ani, discursul şi acţiunea unor oameni politici s-au îndepărtat mult de la populismul deşănţat. Nici stânga nu mai e ce a fost. Şi nici dreapta.

Dar e esenţial ca Mişcarea Populară să recunoască trei adevăruri fundamentale:

1. că în ultimii 20 de ani prea des bugetul a fost folosit ca mită electorală, fără asumarea consecinţelor asupra nivelului datoriei publice şi deficitului bugetar; 2. că am preferat în multe perioade creşterea economică bazată în mare proporţie pe consum, fără să încercăm să stimulăm producţia şi competitivitatea; 3. că nu am făcut reforme profunde în instituţiile statului, ci doar cârpeli sau reforme cu poticneli, ceea ce a avut consecinţe dramatice pentru România;

De aici plecăm. E de dreapta, de centru-dreapta, de centru? Prea puţin contează. Cred că mai important e să pună în centrul programului politic viitorul şi generaţiile viitoare. Asta presupune în primul rând responsabilitate. Responsabilitate în politică înseamnă, de fapt, puterea de a spune NU alegătorilor, atunci când ei cer ce nu poate fi dat. Puterea de a nu minţi. Aş vota acel politician care ar folosi acest slogan de campanie: "Eu am puterea să nu vă mint!".

Cu acest criteriu al responsabilităţii, dar şi cu alte criterii ce pot fi imaginate, cred că discuţia despre cine să facă parte şi cine nu din Mişcarea Populară devine mai simplă. Nu sunt naiv. Îmi dau seama că dincolo de orice criterii care vizează conţinutul sau programul politic există un criteriu care le bate pe toate: numărul de voturi. Chiar şi aşa, indiferent câte voturi ar aduce un partid, un om, un ONG sau un grup de persoane, alterarea fondului programatic al alianţei ar însemna că ea s-a născut moartă.

Merită să intre UNPR în aceasta alianţă? Nu ştiu alţii ce cred, dar grupul celor care au plecat din PSD, pe vremea când socialiştii români cereau revenirea imediată la salariile bugetarilor dinaintea tăierilor (e drept, asta se întâmpla în 2010, între timp le-a mai venit mintea la cap), vota cot la cot cu PDL legea educaţiei, codurile din justiţie, bugetul de austeritate, codul muncii şi alte legi esenţiale pentru echilibrarea bugetară şi reforma statului. Sunt trădători? Da, sunt. Dar au trădat populismul.

Merită să intre PNŢCD în formula "populară" de care vorbim? Aşa e, PNŢCD nu mai reprezintă ceva din punct de vedere politic. Dar acest partid, conştient sau nu, s-a pulverizat după ce, în perioada 1996-2000, mai cu certuri, mai împiedicat, a astupat găurile negre din sectorul bancar şi din sectorul minier. Acestui partid îi datorăm angajamentul ferm pe linia occidentală: NATO şi Uniunea Europeană.

Merită să intre PPDD în Mişcarea Populara? Păi, e simplu. Dacă răspunsul la criza pe care o traversăm, generată de populism, este "20.000 de euro pentru fiecare român", atunci numai de responsabilitate nu putem vorbi.

Odata cu apariţia Mişcării Populare, cred că apele se despart definitiv în politica românească. Dacă acelaşi lucru s-ar întâmpla şi în mediile de informare ar fi un mare câştig. Până la urmă, Trustul Intact poate supravieţui ca exponent al trecutului. Din trecut vine, în trecut rămâne. Important e să mai fie, de cealaltă parte, televiziuni şi ziare care să spună românilor adevărul. Şi ei să aleagă.