EDITORIALUL EVZ: În vizită la Sârbu şi Vîntu

EDITORIALUL EVZ: În vizită la Sârbu şi Vîntu

Horia Ghibuţiu: "Campania electorală a lui Mircea Geoană cunoaşte o nouă etapă: cea a vizitelor de lucru, faza pe televiziuni."

Liderul PSD şi-a dat întâlnire cu patronatele şi conducerile posturilor de televiziune din România, pentru că traversăm o perioadă „delicată” şi fiindcă „modul în care presa reflectă situaţia economică şi criza este foarte important”. O primă observaţie: deşi s-a referit la presă în general, preşedintele Senatului a pomenit apoi doar despre televiziuni, pierzând pe drum cantitatea, aparent neglijabilă, a ziarelor, care vor fi tratând şi ele probleme acute ale actualităţii. Aşa cum sunt ziarele din România, nişte producţii ale unor hrăpăreţi care vor să facă profit şi din piatră seacă, ar fi meritat şi ele să fie vizitate de al doilea om în stat. E drept, pierdea mult timp preţios. Başca: la cine te duci mai întâi pentru a vedea cum e reflectată situaţia economică? La presa de specialitate, la publicaţiile din segmentul de referinţă sau la tabloide? Căci şi acestea din urmă informează despre criză, e drept, dintr-o perspectivă mai pitorească, dar responsabilitatea lor socială e la fel de mare, măcar pentru tirajele lor cât Casa Presei!

Dar să spicuim din spusele lui Mircea Geoană la Prima TV: „Am să mă duc să fac un tur de întâlniri (...): de la Adrian Sârbu la Pro TV, la domnul Sassu la TVR, la dumneavoastră, acţionarii pe care îi aveţi, la domnul Vîntu, dacă el este acţionarul de la trustul Realitatea-Caţavencu, la domnul Voiculescu (...)”.

O primă constatare: Mircea Geoană ştie, cu siguranţă, că finul său de cununie Adrian Sârbu stă foarte puţin în patrie. Ar merita încercat la Costi Mocanu, deşi e un tip foarte ocupat: începe show-ul „Frumuseţe pe muchie de cuţit”, concursurile de fundaşe şi de săru(p) mâna la skanderbeg trebuie şi ele continuate, bref, treabă ca la balamuc, când să-i mai întrebi pe editorii ştirilor cum reflectă criza?!   Dacă doreşte să-l vadă pe Sassu, Geoană ar face bine să se grăbească, întrucât trebuie să iasă raportul de activitate al TVR, iar rezultatele - permiteţi anticiparea - sunt mizerabile, astfel încât e posibil ca, până să-şi bată în cuie liderul PSD programul vizitelor de lucru, să găsească pe altcineva în fruntea televiziunii publice. La Prima TV, preşedintele PSD ar putea afla, eventual, cum s-a găsit sloganul „We love to entertain you” şi că Mondenii sau Cârcotaşii sunt imposibil de convins să abordeze criza altfel decât neserios. E complicat şi cu Sorin Ovidiu Vîntu, deoarece iese extrem de rar.

Cu domnu’ Voiculescu, înţelegem că Mircea Geoană se întâlneşte mai des. Pricepem şi de ce. Dacă presa a interpretat corect substratul colaborării PSD-PC în vederea alegerilor pentru Parlamentul European, Antenele tocmai au fost înmânate partidului lui Geoană, ca un buchet de toporaşi, că tot nu se face mai repede primăvară.

După cum vedeţi, probleme sunt peste tot. N-ar fi mai simplu să-l întrebe direct Mircea Geoană pe Adrian Năstase cum a făcut de şi-a subordonat toate televiziunile în timpul campaniei prezidenţiale din 2004? Important e să nu uite că atunci, cu tot cu televiziuni, Năstase a pierdut alegerile în faţa lui Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News