Fără să vrea, ministrul Ioan Mang intră puţin în atenţia opiniei publice. Un anodin senator de Bihor, "fără neamuri, fără planuri", ajunge dintr-o dată ministru.
Oamenii îl acuză de plagiat, îi studiază operele, se ajunge până în Japonia, Taiwan şi Israel. Şi, poate, nu este decât un început. Eu voi merge chiar mai departe, dar în trecut. De la Ioan Mang vom ajunge chiar la Nicolae Ceauşescu. Plagiatul are istorie în România. El a stârnit scandaluri atât de mari încât a fost nevoie să intervină Nicolae Ceauşescu în persoană pentru a arbitra conflicte imense între mari scriitori.
Unul dintre ele a avut loc după ce Eugen Barbu a publicat romanul "Princepele" în anul 1969. Autorul acestui roman era o personalitate literară agreată la vremea respectivă. El se evidenţia şi printr-o activitate publicistică de excepţie. Era greu de atacat. Totuşi Fănuş Neagu, un scriitor la fel de mare şi la fel de preţuit , atunci, i-a sărit, cum se spune, la găt. Ce se întâmplase?
La un moment dat Princepele, eroul principal din roman, se decide să îi suprime pe câţiva dintre scriitorii cei mai profitori şi obraznici. Liderul acestora, al cărui portret seamănă intenţionat cu Fănuş Neagu este înecat într-o groapă cu fecale. Din punct de vedere literar, scena este realizată cu multă măiestrie. Dar Fănuş Neagu turbează pur şi simplu. Îl acuză pe Eugen Barbu de plagiat, motivând că romanul respectiv este realizat prin preluarea de texte din multe cronici ale perioadei în care se petrece acţiunea. Îşi depune carnetul de partid. Radio Europa Liberă vuieşte. Se fac valuri mari. Ceauşescu intervine şi, oarecum, calmează lucrurile. Eugen Barbu nu tace. Timp de nouă ani publică şase volume intitulate "Caietele Princepelui" în care încearcă să demonstreze că romanele se fac din romane, poeziile din poezii. În general el doreşte să arate opiniei publice că toate cărţile se fac din cărţi. Nu reuşeşte.
Prin anul 1974, când eram student în anul doi la Litere, Eugen Barbu vine la Facultate la o întâlnire cu studenţii. În amfiteatrul "Odobescu", cea mai importantă sală de curs, pe vremurile acelea, se strâng şi cei mai valoroşi critici ai momentului, care erau profesorii noştri. Atunci Eugen Barbu era foarte important pentru toată lumea. Printre altele este întrebat la ce romane mai lucrează. El răspunde că va publica în curând un roman care se va numi "Incognito". Povesteşte acţiunea şi spune că în scopul de a reda cât mai fidel atmosfera unei anumite epoci a împrumutat multe pagini (60) din scriitorul rus Konstantin Paustovski.
Deşi mărturisirea fusese făcută în faţa celor mai importanţi critici ai momentului, romanul apare şi iese un scandal enorm. Se ajunge în instanţe de judecată. Ceauşescu intervine din nou.
Acum, după atâţia ani, intră în scenă şi Ioan Mang. El a copiat mai mult decât Eugen Barbu, dar nu se lasă. Oamenii de rea credinţă îl tot acuză. Ceauşescu nu mai există. Faţă de Eugen Barbu, Mang, cu doar cinci plagiate la activ, se pregăteşte să ne educe copiii. Pentru şase luni sau poate pentru mai multă vreme. Colegii lui de Guvern par liniştiţi. Chiar şi Primul Ministru care a luat-o deja pe "panta filipineză" a educaţiei a cărei continuare nu poate fi decât prin Elveţia sau în USA.
Recomandările noastre
