Creştin-ortodocşii din toată ţara au sărbătorit Adormirea Maicii Domnului. Bisericile şi mânăstirile au oficiat Sfânta Liturghie. Zeci de mii de pelerini au fost la multe lăcaşe de cult pentru a se închina la icoane făcătoare de minuni.

Ziua de ieri a fost înainte de toate una de reculegere spirituală şi de profunzime. Peste 5.000 de turişti, dar şi numeroşi localnici, au participat, tot ieri, pe faleza Comandamentului Flotei din Constanţa, la manifestările organizate cu prilejul Zilei Marinei Române. În cadrul festivităţilor a fost ridicat pavilionul marelui pavoaz şi s-au executat 21 de salve de artilerie de către militarii Batalionului 307 Infanterie Marină. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a oficiat impreună cu un sobor de preoţi militari un Te Deum în memoria marinarilor căzuţi la datorie, în acelaşi timp fiind aruncate ancore de flori în valurile mării.

Ziua de ieri mai poate avea şi o altă semnificaţie, care păleşte în faţa Sfintei Mării şi a Zilei Marinei. Sezonul de pe litoral începe să se stingă, turiştii se împuţinează, încep discuţiile despre toamnă, elevii se gândesc la şcoală şi nostalgicii se pregătesc să-şi "intre" în pâine.

Cine-şi putea imagina că, într-o asemenea zi, încărcată de semnificaţii atât de complexe şi atât de profunde, ar putea ieşi la suprafaţă Miron Cozma?

Poate lumea l-a uitat şi poate oamenii tineri nici nu ştiu cine este el.

Cei de vârsta mea şi nu numai, nu-l pot uita. În mai multe rânduri bucureştenii au fost mutilaţi de el şi de ortacii lui. În mai multe rânduri a produs teroare, violenţă, sânge, groază şi controverse. A schimbat un prim-ministru tocmai când acesta se pregătea să înceapă un şir de reforme democratice şi să intre în conflict cu Ion Iliescu. Era foarte aproape să schimbe un preşedinte ales, al tuturor romanilor. A provocat distrugeri de bunuri şi a schilodit foarte mulţi oameni nevinovaţi.

Un timp, cei care privesc evenimentele politice cu o oarecare superficialitate, au susţinut că Miron Cozma nu ar fi avut nicio vină. El ar fi fost doar unealta lui Ion Iliescu şi a venit la Bucureşti numai pentru a obţine dreptatea sau dreptul la hrană pentru ortacii săi. Trecerea timpului a spulberat aceste păreri în apărarea "Luceafărului huilei". Judecătorii l-au condamnat la ani grei de puşcărie, considerându-l vinovat. Poate şi din cauza lui şi a modului în care şi-a influenţat minerii, meseria pe care a încercat să o apere a ieşit, practic, din istorie. Aşa cum atâtea alte meserii au fost şi sunt subvenţionate şi mineritul putea fi menţinut la suprafaţă. Doar că Miron Cozma, prin modul său copilăresc în care a intrat in istoria contemporană a României, a reuşit să atragă ura generală (şi nejustificată dacă ne referim la mineri în general). El a reuşit să ne compromită şi pe plan internaţional. După ce România atrăsese atenţia planetei printr-o revoluţie eroică, în direct, mineriada şi înăbuşirea Pieţii Universităţii ne-au trimis din nou către dispreţul general.

Nici în viaţa personală Miron Cozma nu s-a dovedit mai breaz. Pe vremea când avea putere şi protecţia lui Ion Iliescu umbla numai cu elicopterul şi făcea tot felul de afaceri di granda. În detenţia, pe care a făcut-o cu demnitate şi-a trădat apetenţa pentru interlopi şi s-a "remarcat" prin poezii modeste, ca să fim eleganţi. Apoi şia părăsit familia, a mai ratat o căsnicie dar, mai ales, a păstrat o discreţie la adresa lui Ion Iliescu, discreţie pentru care, în special, bucureştenii nu-l vor ierta niciodată.

Acum, aproape inexplicabil a făcut circ în public într-o zi cu semnificaţii atât de complexe şi speciale.

M-am întrebat de ce. În loc să-şi vadă de dragostea lui, de interdicţiile pe care le are de suportat şi, probabil, de grija zilei de mâine? Probabil urăşte marinarii. El a lucrat toată viaţa sub pământ, marinarii colindă mările. El s-a chinuit cu griji materiale, marinarii au impresionat întotdeauna fetele şi restaurantele din toate porturile. Marinarii au o meserie pe care toţi românii o stimează, minerii dimpotrivă. Şi, în fond, marinarii există, chiar pe funcţii înalte(şi-o fi visat şi el când făcea prăpăd). Minerii au dispărut, ca şi el.