Dacă un simplu cetăţean - şi nu Şerban Huidu - comitea un accident soldat cu trei morţi, şeful Poliţiei Rutiere din România se mai transforma în avocatul şoferului aflat în culpă?
Iată întrebarea care nu-mi dă pace de duminică seara, când pe site-ul cotidianului "Gândul" am citit cinci presupuneri ale comisarului şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere din Poliţia Română, în cazul Huidu. Ipotezele lui Diniţă erau, în ordine - căci ordinea se va dovedi importantă în cursul zilei de luni - derapajul, intrarea într-o depăşire neregulamentară pe contrasens, intrarea, pur şi simplu, pe contrasens, "tăirea" curbei - metodă folosită de unii şoferi pentru a reduce timpul în care parcurg o curbă - şi defecţiunea tehnică a autoturismului.
Comisarul Diniţă nu este şeful balerinilor din România. Când a enunţat cele cinci ipoteze ştia foarte bine mărcile maşinilor implicate în accident. Nu pot crede că maimarele Poliţiei Rutiere a invocat, sec, cu bună credinţă, drept primă cauză a accidentului, derapajul unui Mercedes 4 X 4 pe o şosea umedă, fără zăpadă sau polei. Dacă voia să fie crezut, ipoteza corectă ar fi fost "viteză deosebit de mare, soldată fie cu pierderea controlului maşinii, fie cu derapajul acesteia". Ipoteza a doua este corect formulată: e posibil, în lipsa declaraţiei şoferului aflat în culpă, să presupui intenţia acestuia de a depăşi coloana din faţă. Materializarea intenţiei se putea face doar prin intrarea pe contrasens, neregulamentară, fiindcă în zona respectivă linia continuă despărţea sensurile de circulaţie.
Cea de-a treia ipoteză e greu de tradus, "intrarea, pur şi simplu, pe contrasens", fără menţionarea unei cauze anume, fiind necredibilă. Ca şi în cazul derapajului, comisarul Diniţă ştie că bolidul lui Huidu aproape că se conduce de unul singur, că are un sistem electronic de asistare a deplasării, iar acesta îi permite o circulaţie adaptată la condiţiile efective ale căii de parcurs. La tăiatul curbei, comisarul Diniţă ne explică, împotriva legilor fizicii, că Şerban Huidu, confruntat cu un viraj la dreapta, ar fi încercat să-l "taie" prin stânga. Pentru ultima ipoteză, cu defecţiunea "bruscă" a Jeep-ului Mercedes, firma germană poate fi indignată cu aspra măsură. La fel şi posesorii de maşini Mercedes din toată lumea.
Să fie rea-credinţă? Să fie habarnabism? Ziua de luni mi-a spulberat dilema. Lucian Diniţă a ieşit la rampă şi, în conferinţă de presă, fără să sufle vreun cuvânt despre viteza cu care rula Şerban Huidu, a declarat că datele de până acum ale poliţiei par a confirma ipoteza derapajului. Domnul Diniţă nu ştie nimic despre viteză, la 24 de ore de la accident ea nu poate fi măcar aproximată în viziunea domniei sale, dar derapajul, bată-l vina, ar fi cauza. La ora când Diniţă funcţiona pe post de avocat într-o conferinţă de presă transmisă în direct de toate posturile de ştiri româneşti, Şerban Huidu declarase deja versiunea sa procurorilor: derapaj, urmat de pierderea controlului volanului, din cauza condiţiilor meteorologice deteriorate brusc. Între noi fie vorba, celelalte maşini de pe şosea, inclusiv Logan-ul, de ce n-au derapat? Poate ne explică atotştiutorul Lucian Diniţă.
Şerban Huidu putea să invoce orice pentru a se apăra şi a minimiza urmările juridice ale accidentului. La fel şi familia sa. Televiziunile, în foame nebună de rating puteau găzdui prespuneri ale invitaţilor, oricât de aberante. Amenda-i ridicolă faţă de costurile publicităţii atrase, iar ridicolul şi incredibilul par a fi reţeta verificată a rating-ului.
Unui înalt reprezentant al autorităţii statului - cum este în acest caz şeful Poliţiei Rutiere - nu-i este permis să-şi dea cu presupusul înainte de finalizarea cercetărilor. Fie şi pentru simplul fapt că subordonaţii care fac ancheta ar putea să ţină cont de predicţiile şefului lor, devenit pe nepusă masă Mama Omida. Dovada? Reacţia ulterioară a lui Cristian Ciocan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române. După ce Realitatea TV a prezentat declaraţia sub anonimat a unui martor la tragedie care estima viteza Mercedesului la peste 100 km/oră, domnul Ciocan l-a contrazis vehement, afirmând că viteza nu a putut fi stabilită, spusele unui singur martor nu sunt o probă, iar acesta ar trebui să vină la Parchet să-şi susţină eventualele acuzaţii. Răspunsul corect al domnului Ciocan trebuia să sune cam aşa: "Vom verifica această ipoteză şi-i mulţumim martorului anonim". Dacă aş fi în locul martorului nu m-aş duce să încurc urzeala poliţiei rutiere, care pare a fi scos din DEX, în cazul Huidu, cuvântul viteză.
Recomandările noastre
