În politică nu există prieteni ori duşmani. Doar interese.
Crede cineva că Gazprom - care astăzi înseamnă, de fapt, Rusia - poate sta cu mâinile încrucişate atunci când statele europene încearcă să găsească noi zăcăminte de gaze naturale? Dacă da, este în cel mai bun caz naiv. Şantajul energetic înlocuieşte cu succes orice război convenţional. Când o ţară precum Rusia poate dicta preţul gazelor naturale în Europa sau poate influenţa preţul barilului de petrol, de ce ar mai fi nevoie de tancuri sau de ideologii? Când aceeaşi ţară poate negocia pe unde trec conductele de gaze sau de petrol către Occident sau Extremul Orient, ce mai înseamnă "prietenia" cu o ţară sau alta? Ştirea că într-unul din cele cinci perimetre din platoul continental al Mării Negre s-au descoperit importante zăcăminte de gaze naturale nu i-a bucurat pe oficialii Gazprom. Celelalte patru perimetre sunt destul de aproape şi este de presupus că în viitorul apropiat se vor găsi noi zăcăminte. Faptul că într-unul dintre aceste perimetre forează concernul Lukoil nu linişteşte Moscova. Gigantul petrolier rus este de-a dreptul îngrijorat şi de perspectiva exploatării gazelor de şist în Polonia, Bulgaria şi România. Cei care forează sunt americanii de la Chevron. Direct proporţional cu temerile ruseşti, cresc cotele de îngrijorare ale "ecologiştilor" bulgari şi, mai nou, români, precum cele ale Dunării după ploi în toată Europa.
O parte a mass-media din cele două ţări intră în joc. Să fie doar naivităţi? Să fie doar interese? Sau şi unele, şi celelalte?
Cât despre gazele lichefiate, aici ruşii stau ceva mai liniştiţi, fiindcă ele costă şi sunt puţini clienţi dispuşi să plătească pentru a le aduce din cele patru zări. Oricum, investiţiile de acest gen pentru valorificarea gazelor din zona Mării Caspice, în care este implicată şi România, alături de Georgia şi Azerbaijan (proiectul AGIR), nu le sunt pe plac.
Iată cel puţin trei motive - gazele din Marea Neagră, posibile participaţii la proiectele de exploatare a gazelor de şist şi a gazelor lichefiate - pentru care şi dacă am face tumbe în faţa Rusiei, indiferent de cine ar fi condusă, Rusia tot n-ar putea fi prietena României. Orice investiţie care ne-ar putea asigura pe termen mediu sau lung independenţa energetică ne atrage ostilitatea, explicită sau nu, a vecinului de la Răsărit. În aceeaşi situaţie se află orice ţară europeană care doreşte găsirea unor soluţii alternative la importul de gaze ruseşti. Din motive similare, Rusia va zădărnici pe cât îi stă în putinţă creionarea oricărei politici energetice comune europene.
Interese foarte mari există nu doar pe piaţa petrolului şi a gazelor naturale. Actorii de primă mână de pe piaţa aurului, a argintului sau a minereurilor neferoase nu doresc schimbarea raporturilor de forţe sau intrarea pe piaţă a unor cantităţi care ar putea da peste cap preţurile actuale. Vârful de lance în slujirea acestor interese sunt, mai mereu, în toată lumea, organizaţiile de protecţia mediului. Voi crede în militantismul organizaţiilor ecologiste de la noi sau de aiurea atunci când schema lor de finanţare va fi transparentă şi voi şti că sub faldurile grijilor pentru mediul din România nu stau interesele unor corporaţii cu ramificaţii în Vest sau în Est.
În egală măsură, voi crede într-un proiect care-şi propune exploatarea rezervelor naturale din România atunci când investitorii vor negocia contracte transparente, fără clauze, cu redevenţe la nivelul mediei mondiale, cu obligaţiile de mediu aferente. Rezervele României, câte mai sunt, nu se pot concesiona pe te miri ce şi mai nimic, iar costurile de mediu trebuie împărţite corect, în funcţie de participaţii. Dacă nu se poate, rezervele pot rămâne în sol. Nu cer de mâncare. Esenţial este ca, între interesele tuturor, să le descoperim pe ale noastre. Şi să le slujim. Fără manipulări.
Recomandările noastre
