Traian Băsescu observa recent că vom avea o problemă cât timp o să ne înjurăm ţara în fiecare zi.

Luăm de bun avertismentul, constatând, la rândul nostru, că prea des se îngroaşă categoria celor care suduie patria din varii motive, pentru a-şi justifica uneori propria neputinţă. Ne rezervăm însă dreptul constituţional de a supune atenţiei opiniei publice câteva fapte din actualitate, chiar cu riscul de a fi acuzaţi că ne lamentăm fără să punem osul la treabă.

Sub genericul "Grea e viaţa", pe blogul lui Zoso a fost postat un filmuleţ de pe YouTube, în care inimosul colectiv reunit în farmacia Spitalului clinic Colentina dănţuieşte de mama focului (câţiva forumişti şi-au exprimat îndoiala că scenele ar fi autentice, dar, vorba italianului, şi dacă nu-s adevărate, sunt bine ticluite).

Grotescul situaţiei e extrem de plauzibil, în contextul în care "Evenimentul zilei" a descoperit, în exclusivitate, una dintre cauzele producerii tragediei de la Giuleşti, confirmată de organele de anchetă: asistentele le sărbătoreau într-un salon pe Măriile care avuseseră onomastica în urmă cu o zi.

Chermezele din spitale, şopteşte un amic având rubedenii în sistem, sunt un obicei neaoş, dar s-ar desfăşura îndeobşte după sfârşitul programului! Secvenţa de la "spitalul cu microunde" Giuleşti e dincolo de imaginabil şi concurează la cinism presupunerea făcută de cineva care a auzit de petrecerea dată în timp ce bebeluşii ardeau la 200 de grade: e aşa de improbabil ca petrecăreţele să fi conchis româneşte, pe când ciocneau păhărelele de plastic şi se pregăteau să taie tortul, "când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie!"?

Sunt fapte abominabile. Au loc în România, căci pe-al nostru steag e scris uimire. Se potrivesc la fix cu covoarele din coji de seminţe şi cu berea la halbă degustate de cetăţenii al căror viceprimar dăduse glas, la inundaţii, uneia dintre cele mai sinistre idioţenii auzite pe aceste meleaguri în 2010. Anume, că riscam să asistăm la cel mai mare dezastru uman de după al Doilea Război Mondial.

Ştiţi care-i culmea? Că a fost un dezastru, dar nu pentru că s-ar fi inundat nişte cartiere din Galaţi! Ci fiindcă a fost nevoie de un oarecare nea Sandu ca să îi lumineze pe miniştri şi pe cei croiţi să bage la apă largi teritorii că era suficient să se deschidă ecluzele canalului.

Toate acestea s-au desfăşurat aievea, aşa cum s-a petrecut cu spaţiile de cazare distruse de sinistraţi. Alte exemple ale unei treceri în revistă conţinând nerozii de-a valma dintr-un tragic cotidian. Un ministru tânăr anunţă cum vor fi evaluaţi inspectorii şcolari la sfârşitul acestei luni. Primul criteriu e competenţa. Vă las un mic răgaz pentru a vă reveni dintr-un râs sănătos provocat de folosirea într-un context românesc a acestui cuvânt, pentru a trece la al doilea criteriu, sinonim cu reînvierea mentalităţii de tipul "Ştefan Gheorghiu": al loialităţii faţă de programul de guvernare şi faţă de obiectivele guvernării. Ignorăm reacţiile politicienilor din opoziţie care au sărit ca arşi, nedumeririle fiind următoarele: care loialitate, care program, care obiective şi, desigur, care guvernare? Cele dintr-o ţară unde orice demnitar se gândeşte la fel de frecvent la demisie ca la cel mai bun loc din lume în care să înalţi zmeul?

La noi - şi îţi vine să spui că numai la noi - compania de cablu îşi hărţuieşte abonaţii zile întregi întrerupându-le semnalul de o manieră haotică. Seamănă prea tare cu modul în care se tăia curentul înainte de 1989. Iar când suni să reclami, reprezentanţii firmei se miră de pretenţia de a fi fost anunţat, de cei pe care îi plăteşti, că se lucrează asiduu la deranjament.

Tot la noi, Dorel rupe un cablu de înaltă tensiune în timp ce sapă un şanţ cu excavatorul, lăsând străzi întregi fără lumină; o persoană publică e suspectată de corupere de minori şi toată lumea ţine cu cel acuzat de agresiune, nimeni cu presupusa victimă; 70% dintre români îşi bat copiii; nu ne mulţumim cu munţii noştri şi facem alţii, din PET-uri.

Văzând că toate aceste lucruri se întâmplă aici, într-un interval de timp relativ scurt, era gata-gata să scape o înjurătură de ţară. Putea fi una aproape nevinovată - "’tu-i neamul nevoii", sudalma lui Eminescu. Dar cum pentru asta ar fi fost nevoie de o derogare, ne abţinem. Deşi chiar ne venea!