Cu fiecare an care ne îndepărtează de Revoluţia anticomunistă din decembrie '89, dezbaterile publice din jurul acestui moment crucial al istoriei recente se relativizează.
După 22 de ani, comunismul a ajuns să fie "cool" printre tineri, Elena şi Nicolae Ceauşescu se transformă în personaje mondene, Revoluţia este folosită de politicieni pentru a strânge voturi, iar falşi revoluţionari o invocă pentru a căpuşa pe mai departe finanţele statului. Tot mai puţini actori din societatea civilă participă la discuţia despre crimele comunismului. Cei care o fac se raportează din ce în ce mai puţin critic. Acceptă că regimul comunist a fost rău, dar nu mai sunt dispuşi să îi dezvăluie faţa hâdă. Treptat, ea se estompează în memoria colectivă.
Avide după rating facil, televiziunile de ştiri descriu dictatura ceauşistă raportându-se exclusiv la nivelul de trai "de dinainte". Este criză economică, telespectatorii lor suferă din această cauză. Televiziunile le alimentează obsesiv nostalgiile pentru a-şi creşte audienţa. Ce mai contează că mulţi au înfundat puşcăria pentru că şi-au exercitat libertatea de opinie, de circulaţie sau de conştiinţă? Nu se mai vorbeşte despre Canal, închisorile comuniste sau teroarea Securităţii. Nimic despre Gheorghe Ursu sau Liviu Babeş.
Dragostea pentru Nicolae Ceauşescu este tot mai mare şi trece obligatoriu prin stomac. Un vast proces de umanizare a cuplului dictatorial este în plină desfăşurare şi are ca resort superficialitatea şi semidoctismul unor realizatori de televiziune. În tot acest timp, sondajele de opinie marchează creşterea încrederii în fostul dictator. El a ajuns pe primul loc între "şefii de stat care au făcut cel mai mult pentru România." Pentru cei mai tineri, Ceauşescu este un "pop icon". Comunismul a fost condamnat în parlament, nu şi în şcoli. Pentru că dascălii nu le oferă suficientă informaţie istorică relevantă, foarte mulţi au motive să-l regrete. Degringolada din educaţia lor are, uneori, drept consecinţă un radicalism nedemocratic care înspăimântă: "Eu zic că a făcut (Ceauşescu- n.red.) o treabă bună cu cenzura, că a limitat accesul la informaţii şi chestii din astea", declară un licean unui ziarist de la gândul.info. Peste câţiva ani, el va căpăta drept de vot şi se va duce la urne, împreună cu colegii săi de generaţie, purtând ochelari de cal. Orice discurs anticomunist este sancţionat de politruci. Dacă vreun intelectual se încumetă să declare că "înainte era mai rău", este etichetat instantaneu "de-al lui Băsescu". În faţa acestei agresiuni permanente, mulţi intelectuali s-au detaşat întru- totul de subiect sau îl tratează în linii generale. Andrei Pleşu, sau alte repere ale culturii române, au abandonat definitiv lupta cu propaganda isteroidă.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ion Iliescu a ajuns marea dezamăgire a disidenţei româneşti. Ziarişti de calibru se lamentează că România nu avut un Vaclav Havel şi îl fac pe Iliescu principal responsabil. Nu contează că preşedintele ceh a visat din copilărie la destructurarea comunismului, în timp ce fostul şef de stat român şi-a propus doar să-l adapteze la realităţile istorice ale anilor '90. Discursul lui Iliescu din zilele Revoluţiei stă mărturie: "(Nicolae şi Elena Ceauşescu- n.red.) n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară." Paralela cu Havel îl credibilizează pe acest comunist, care, în cele mai delicate momente ale istoriei post- decembriste, n-a dovedit că ar avea o faţă umană.
Politicieni renegaţi de majoritatea tăcută fac revoluţii în parlament transmise în direct, pentru a câştiga voturi la viitoarele alegeri, aruncând în derizoriu ideea de protest. În scurt timp, foarte puţini vor fi dispuşi să se opună în stradă unei eventuale tentaţii dictatoriale. Ce se întâmplă în Ungaria demonstrează că democraţia este într-un permanent pericol. În România, cei mai mulţi se vor uita la televizor, de unde vor afla că pe vremea lui Ceauşescu se trăia mai bine. Abia atunci s-ar putea ca acest lucru să fie adevărat.
Recomandările noastre
