Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ: Când Petrică strigă „lupul!”
EDITORIALUL EVZ: Când Petrică strigă „lupul!”

EDITORIALUL EVZ: Când Petrică strigă „lupul!”

Horia Ghibuţiu: „Marile minciuni din mijloacele de informare în masă - tipărite, on-line sau radio-TV - au, conform proverbului, picioare scurte”.

Consecinţele lor sunt, însă, diferite. De la amenzile încasate ieri de Antene, fiindcă l-au lăsat pe Vadim Tudor să spună că Traian Băsescu are cancer generalizat, până la decredibilizare. Iar în unele cazuri, vezi greva ceferiştilor din 1993, spartă sub oblăduirea lui Paul Grigoriu de radioul public, care anunţa reluarea lucrului în nişte depouri pe fondul faptului că greviştii nu puteau comunica între ei, urmările sunt incalculabile.

Să luăm cea mai recentă scorneală care a zguduit opinia publică internaţională, falsa invadare a Georgiei de către Rusia, transmisă, în direct şi la o oră de vârf, de postul Imedi TV. Lumea a fost băgată în sperieţi, iar în mass-media de pe diverse meridiane a fost condamnată ceea s-a numit „farsa georgiană”.

La o privire mai atentă, ceea ce s-a petrecut sâmbătă seara e însă impostură curată. În ambele accepţii ale acestui termen: autorii tărăşeniei sunt persoane care caută să înşele, profitând de necunoştinţa sau de bunacredinţă a oamenilor – ei au anunţat la opt fără două minute că e o simulare, dar, aşa cum avea să le impute inclusiv purtătoarea de cuvânt a preşedintelui, n-au menţinut pe ecran, vreme de jumătate de oră, vreun mesaj din care să reiasă că tancurile ruseşti sunt din imagini de arhivă şi că preşedintele rus Medvedev nu vorbeşte acum; de asemenea, cei de la Imedi TV au demonstrat că sunt persoane care vor să se substituie altora – încercând să pretindă că fuseseră vestitorii unui pericol potenţial, ei fiind, de fapt, slujbaşii unei foste televiziuni de opoziţie săriţi cu mic, cu mare în barca preşedintelui Saakaşvili.

Urmarea? Dincolo de faptul că şi-au mâncat omenia, cum s-ar zice pe la noi, în presa rusă au apărut reacţii pe măsură. Acestea au culminat cu constatarea unui editorialist rus, potrivit căruia presa liberă nu suflă o vorbuliţă nici despre obligaţia contractuală a Georgiei de a face referendum în Osetia de Sud şi în Abhazia, nici despre felul în care încălcaseră georgienii acordurile de încetare a focului. De aceea, măscările scrise pe pereţii toaletelor publice ar fi adesea mai inteligente decât ziarele occidentale!?

Există mai multe modalităţi de a sancţiona minciuna grosolană de presă. Poţi să îl concediezi pe mişel, pentru a salva reputaţia publicaţiei. Aşa a făcut „New York Times”, deşi iniţial îl promovase!, cu poate cel mai mare mincinos din istoria ziarului: Jayson Blair, reporterul care a plagiat şi fabricat între 36 şi 73 de articole.

Fără să se obosească pe teren, el scria ca de acolo, dar de la birou, pe teme diverse – războiul din Irak, lunetistul din Washington… Aşijderea, „Washing ton Post” cu Janet Cooke, aceasta inventând existenţa unui oarecare Jimmy, dependent de heroină la opt anişori.

Din păcate, până să se prindă şefii, Cooke apucase să fie premiată cu Pulitzer! Istoria născocirilor grave cunoaşte şi cazuri dramatice, două fiind, cumva, înrudite. Prima a avut loc pe 30 octombrie 1938, când „Războiul lumilor” dramatizat de Orson Welles a sunat atât de credibil la radioul american încât întreaga naţiune a crezut că veniseră marţienii. A doua poznă a fost inspirată de regizorul american şi s-a petrecut în Ecuador, pe 12 februarie 1949.

Radio Quito, staţie deţinută de respectatul cotidian „El Comercio”, cu care şi împărţea clădirea, a dat drumul unei transpuneri locale a poveştii cu extratereştri, care se apropiau de capitală după ce devastaseră Latacunga. Ce a ieşit? Când au auzit că fusese o păcăleală, oamenii s-au enervat şi mai tare: au dat foc ziarelor găsite, apoi întregii clădiri, a fost nevoie de intervenţia poliţiei şi a armatei, din nefericire, rezultând 20 de morţi şi 15 răniţi.

Episodul regizat de Orson Welles avea să facă victime şi peste câţiva ani, destui americani crezând, la atacul de Pearl Harbor, că era reeditată o ficţiune. Acesta e riscul major când un mijloc de informare în masă deserveşte interesul public: decredibilizarea. E ca în povestea cu Petrică şi lupul, când ciobănaşul n-a mai fost băgat în seamă după mai multe alarme false şi a fost păpat.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: