M-am săturat de sceneta cu Băsescu-cel-bun-care-i-ceartă- pe-miniştrii-cei-răi. Am văzut-o prea des.

În 2003 - vă mai aduceţi aminte? - Iliescu era personajul principal care juca în aceeaşi piesă. Năstase devenise prea "arogant", iar PSD promova un "capitalism de cumetrie". Preşedintele îi alinia la Snagov pe miniştrii şi parlamentarii din PSD şi îi certa pentru că nu se ţin de treabă.

Vine sfârşitul anului 2008, Băsescu se întâlneşte la Clubul Diplomaţilor cu elita PDL şi, din spatele uşilor închise, vine informaţia că şeful statului le-a cerut lui Blaga, Berceanu şi Videanu să se ţină departe de noul guvern. Şi? Câteva zile mai târziu, se împarte tortul, iar Blaga pune mâna pe bănosul Minister al Dezvoltării Regionale, Videanu ia Economia, iar Berceanu preia Transporturile.

Nu-mi dau seama care este jocul lui Traian Băsescu, dar sunt convins că dacă voia o schimbare de guvern sau dacă dorea să-i pună la treabă pe miniştrii PDL ar fi fost ascultat. Preşedintelui îi place însă această veşnică aură de erou-martir, care se luptă, se luptă şi iar se luptă cu politicienii. Chiar dacă nu se întâmplă nimic.

De exemplu, în ultimele luni a scris de vreo trei ori parlamentului, cerând adoptarea mai rapidă a codurilor de procedură penală şi civilă. Dar cine deţine majoritatea în acest legislativ? Nu tovarăşii săi de guvernare care, vai!, nu vor să-l asculte?

Ieri, pe lista de solicitări adresate parlamentului, preşedintele a inclus şi Legea ANI. Însă printre cei care au masacrat această lege sunt senatorii PDL Mircea Andrei şi Petru Filip. Recent, conducerea PDL l-a pedepsit pe Mircea Andrei numindu-l, interimar, la şefia filialei din Argeş. Iar dacă veţi urmări atent discursul preşedintelui Băsescu veţi observa o stranie asemănare cu stilul lui Ion Iliescu. Aceleaşi acuzaţii vagi. Fără nume. Fără fapte concrete.

Credeţi că preşedintele o fi vorbit, măcar în spatele uşilor închise ale palatului de la Snagov, despre modul în care ministrul de interne a vrut să-şi căpătuiască ginerele? Sau despre afacerile cu statul ale consilierului PDL Silaghi, din frumosul oraş Turda? Chiar aşa, ce s-a ales din propunerea ca demnitarii partidului să se rupă de contractele guvernamentale? În afară de Silviu Prigoană, a mai plecat cineva din partid sau a renunţat la afacerile pe banii contribuabililor? Nimeni.

La ora când scriu nu s-a terminat încă şedinţa CSAT unde urmează să se discute despre "asigurarea sustenabilităţii bugetelor publice prin combaterea infracţiunilor financiare" şi despre "contracararea utilizării firmelor-fantomă de către reţelele de criminalitate transfrontalieră". Lemnos şi spectaculos, în acelaşi timp. Dar am mai văzut şi piesa asta în care însuşi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se năpusteşte, cu toată forţa de care dispune, asupra evazioniştilor.

Când şi-a început mandatul de şef al statului, Emil Constantinescu a organizat un show, tot în CSAT, pentru a anunţa că a pornit cruciada împotriva corupţilor şi a înfiinţat Consiliul Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO). Rezultatele sunt cunoscute.

În realitate, metodele de evaziune sunt ştiute de ani buni, există deja legi pentru combaterea fenomenului, dar ceea ce lipseşte este voinţa politică. În loc să mobilizeze armata, SRI, SIE şi toate celelalte instituţii din CSAT, Băsescu putea să-i ceară lui Boc să-l dea afară pe şeful ANAF, pe motiv de ineficienţă. Nu o face, pentru că Blejnar, şeful ANAF, a fost trimis în acest post de către Gheorghe Falcă, finul preşedintelui. Oare ce ar spune cetăţenii americani dacă ar afla că şeful atotputernicului IRS (Internal Revenue Service) este omul unui politician trimis în judecată pentru fapte de corupţie?

Câtă vreme la guvernare s-au aflat PNL şi PSD, Traian Băsescu ar fi vrut, dar nu a putut. Acum, când guvernul este condus de PDL şi Emil Boc, Băsescu poate, dar nu mai vrea. Ar fi ridicol, dacă n-ar fi atât de trist.