EDITORIALUL EVZ: Adevărul despre Piaţa Universităţii!

EDITORIALUL EVZ: Adevărul despre Piaţa Universităţii!

Nu toţi românii îşi dau cu părerea la televizor şi după ce se uită pe Google sau Wilkipedia.

Există şi băieţi deştepţi care studiază, citesc şi sunt afalbetizaţi în ce înseamnă abecedarul evenimentelor. Am primit un mail de la un astfel de grup de "băieţi deştepţi". O analiză excelentă pe care nimeni nu vrea să o pună în discuţie. E mult mai simplu să ataci puterea, să vorbeşti de dictatură. Pentru că sunt un democrat convins, dar şi un susţinător fanatic al dialogului, public integral acest raport, care se numeşte "Grupuri de interese confiscă Piaţa Revoluţiei".

> Oamenii au ieşit în stradă cu un mesaj de susţinere a doctorului Arafat, care s-a transformaat ulterior într-un mesaj anti-sistem. Fondul problemei este unul economic şi vizează efectele negative ale măsurilor anti-criză luate de Guvern.

> Dar există multe grupuri care s-au alăturat acestui nucleu dur şi care insistă pe revendicări care nu corespund unui orizont de aşteptări al populaţiei în acest moment. Aceste grupuri de interese, care pretind a fi societatea civilă, vin cu o agendă paralelă cu agenda protestatarilor. Ne referim aici la revendicări gen: reinstaurarea monarhiei, salvaţi Roşia Montană, laicizarea statului, fără taxe auto.

> Diverse grupuri de interese încearcă să confişte o mişcare spontană de nemulţumire, să manipuleze oamenii din stradă şi să se manifeste ca lideri ai acestor manifestaţii.

> Aceste organizaţii/grupuri de interese refuză orice dialog instituţional pentru că realizează că nu îi reprezintă pe oamenii din piaţă. Ei folosesc doar o conjunctură care le va permite să scandeze ulterior că zeci de mii de români s-au opus unui sau altui proiect.

> Or, în realitate, oamenii din piaţă luptă pentru un trai mai bun, pentru locuri de muncă, pentru pensii şi salarii mai mari care pot fi generate prin măsuri de stimulare economică, prin noi proiecte industriale. Instabilitatea politică (şi socială) alungă investitorii şi scade credibilitatea României în mediul extern.

> Investiţiile străine directe au scăzut de şase ori în ultimii trei ani de criză, ajungând anul trecut la nivelul anului 2003.

> În anul 2009 am avut criză politică 12 luni, în care s-au schimbaat vreo cinci guverne. Astăzi, Opoziţia politică cere din nou demisia Guvernului şi alegeri anticipate. Cine să vină să investească în România pe un teren atât de instabil, politic şi fiscal?

> În luna noiembrie 2011, firma israeliană Tnuva a anunţat că ia în calcul încetarea producţiei din România, după ce a investit pe piaţa locală peste 60 de milioane de euro. După anunţul Nokia şi Tnuva de retragere a producţiei din România, o lovitură grea a venit din partea Dacia. În 2012, urmează să înceapă producţia la noua uzină Dacia din Maroc.

> Cauzele acestui fenomen sunt: 1. Legislaţie instabilă (un bun exemplu este dublarea şi creşterea redevenţelor pentru resursele naturale în România) 2. Instabilitate politică şi socială (nimeni nu investeşte pe perioada unui climat politic instabil, USL care capitalizează astăzi politic protestele din stradă contribuie indirect la instabilitate politică, cu efecte negative asupra sectorului economic) 3. Fiscalitate excesivă pentru mediul de afaceri (ex. fiscalitatea pentru sectorul minier este printre cele mai mari la nivelul Statelor Membre, România având o rată de impozitare de aproape 50%).

> Locurile de muncă sunt o problema reală, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) abia atinge nivelul de 25%, conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Care sunt sursele reale de locuri de muncă? Noi locuri de muncă înseamnă mai mulţi bani la bugetul statului > Mediul privat susţine bugetul de stat direct prin taxe şi impozite, dar şi indirect prin contribuţiile de asigurări sociale, prin impozitele pe care le plăteşte atât angajatorul, cât şi angajatul.

> Lărgirea bazei de impozitare duce la creşterea CAS = bani mai mulţi pentru sănătate, educaţie, pensii etc. – revendicări pe care le cer astăzi oamenii în stradă".

După ce terminaţi de lecturat, poate vedeţi cu alţi ochi ce se întâmplă în Piaţa -Universităţii!