Se apropie 23 august şi vom avea parte din nou de eternul scandal dintre adepţii monarhiei şi republicani.
Actul istoric în sine nici nu mai contează, e doar un nou prilej de râcă, de răfuieli, între două tabere. Cazul în sine era de mult închis - şi doar de apanajul istoricilor profesionişti - dacă Traian Băsescu nuşi spunea părerea despre fostul suveran, regele Mihai. Aşa s-a ajuns la situaţia în care republicani înrăiţi, stângişti incurabili, au ajuns să ia apărarea monarhiei, iar oameni de dreapta - consacraţi în spaţiul public - să fie măcar de ochii lumii mult mai critici cu Regele.
Ca o primă observaţie, trebuie spus că adepţii monarhiei nu sunt doar oamenii care au nostalgii după perioada interbelică, după "România Mare". Pur şi simplu sunt intelectuali sau oameni de bun simţ, care cred că monarhia ne-ar oferi mai mult prestigiu în lume, o mai mare autoritate în rândul statelor europene dominate de capete încoronate. Lucru de care, sincer, eu personal mă îndoiesc.
O a doua categorie de monarhişti din ultimul val, dacă pot să le spun aşa, sunt cei sictiriţi de actuala clasă politică. Sătui de minciuni, de modul caragialesc de guvernare şi a felului de a face politică, mulţi au început să se întrebe dacă nu o monarhie ar pune capăt acestor tulburări. A acestui război fratricid, româno-român. Întrebări pe care şi le-au pus şi înaintaşii noştri, încă de pe la 1859, imediat după Mica Unire. Când marile familii boiereşti se sfâşâiau pentru putere, călcând în picioare până şi interesul naţional, aliindu- se cu duşmanii ţării, numai cu gândul la tron. Soluţia ar fi justificată, dar nu cred că se mai poate naşte vreun Carol I sau un Ferdinand Întregitorul, loiali jurământului depus în faţa României. Când îmi aduc aminte de camarila lui Carol al II-lea, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. Ori ,decât să am parte de o camarilă, o ocultă veşnică, prefer nişte lichele alese periodic din cinci în cinci ani!
Actul de la 23 august nu poate fi judicios analizat decât de istorici. Profesionişti sau "ne-profesionişti", dar poate este prea devreme, vorba chinezilor. Istoria s-a politizat. Am spus istorici profesionişti, pentru că există şi istorici - să le spunem neprofesionişti - adică fără a fi absolvit facultatea de rigoare. Alex Mihai Stoenescu, Stejărel Olaru, ca să dau câteva nume, sunt redutabili specialişti, deşi n-au terminat istoria. Ultimul, dacă nu mă înşel, a făcut chiar Teologia! Competenţa nu stă într-un petec de hârtie!
Revenind la 23 august, trebuie spus că e văzut prin două extreme: una a triumfalismului - Regele a salvat ţara - iar alta a trădării. Este curios că lozinca monarhistă, Regele a salvat ţara - în ce sens? - din moment ce am stat sub bolşevici decenii – a început în anii ’80 să fie adoptată şi de istoriografia comunistă. "România a scurtat războiul cu şase luni", devenise o lozincă dragă lui Nicolae Ceauşescu, din simplul motiv că îl ajuta împotriva sovieticilor. Dar, şi pe drept cuvânt, sublinia efortul României, o ţară care la conferinţele de pace a stat la masa pierzătorilor… Trădarea este un alt cuvânt tare pentru că nu cred că Regele a făcut ceva intenţionat. Cel mult a vrut să culeagă laurii victoriei, să-i tragă covorul de sub picioare Mareşalului Antonescu, să-şi asigure tronul.
Pur istoric trebuie menţionat că Regele a cerut de capul său armistiţiu, fără a avea nicio negociere sau act semnat. Ca urmare a acestui gest nesăbuit – doar o banală declaraţie la radio – ruşii au luat prizonieri sute de mii de soldaţi români care au ajuns în Siberia. Negocierile lui Antonescu au fost aruncate în aer, ne-am prezentat din punct de vedere juridic drept o ţară care capitulează.
Ştiu, poate nu erau alte soluţii. Dar asta nu înseamnă să nu asiguri un armistiţiu ferm, pe acte, precum Finlanda. Mai ales că ştiai că ai de-a face cu URSS-ul şi Stalin! Unde-i salvarea? Că eu, personal, nu o văd! La 23 august nu s-a negociat nici măcar Transilvania, aşa că teoria asta extremist- monarhistă e bună de adormit copiii! Am fost şi eu în copilărie, nevinovat, un monarhist. Poate aş fi şi acum, dar în privinţa Regelui Mihai şi a eroismului său legendar am mari îndoieli! Putem purta o discuţie în acest sens, dar logică, fără înjurături ca aici, la noi, pe Dâmboviţa!
Recomandările noastre
