EDITORIALUL EVY CHIŞINĂU. Deputații renunță la imunitate? Doar în Moldova!

EDITORIALUL EVY CHIŞINĂU. Deputații renunță la imunitate? Doar în Moldova!

O știre publicată de portalul evz.md mi-a atras atenția în mod deosebit. „Deputații renunță la imunitate? Legea a fost aproape de votare în prima lectură”, se arată în știrea cu pricina.

Pentru moment am crezut că este o glumă, dar am realizat că nu era așa, după ce tot la o „primă lectură” am constatat că despre deputații Parlamentului Republicii Moldova era vorba. Cu alte cuvinte, republica soră de peste Prut își ia în serios statutul de țară candidată la aderarea europeană și trece la reforme.

În România, imunitatea parlamentară este la mare cinste, iar sub protecția ei parlamentarii se simt confortabil. Desigur că de imunitate parlamentară este nevoie, dar numai în cazul declarațiilor politice. Mai exact, un ales al poporului poate spune absolut orice de la tribună și nu numai pentru că el se află în exercițiul îndeplinirii unui mandat acordat prin vot popular de cetățenii din fiecare colegiu uninominal în parte. Deputații și senatorii sunt expresia democrației exercitate prin reprezentanți, pentru că de fapt aceasta este definiția democrației: exercitarea puterii populare, prin intermediul reprezentanților aleși. Dincolo de libertatea declarațiilor politice, imunitatea nu poate fi dusă, însă, la extrem, pentru că în spatele acestui privilegiu, experiența arată că mulți aleși se ascund de mâna lungă a legii. Iată că în Republica Moldova deputații votează pentru renunțarea la propria imunitate, iar acest gest arată că sunt deschiși unui proces ireversibil de democratizare a statului lor, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Este foarte clar că semnarea Acordului de Asociere cu UE le-a dat de gândit parlamentarilor moldoveni și ei vor acum să demonstreze că sunt exponenții și garanții unei democrații europene ce va trebui să devină una fără nici un cusur.

„Legea privind lipsirea de imunitate a deputaților a fost votată, astăzi (4 iulie – n.r.), de deputați, în prima lectură de majoritatea deputaților. Comuniștii au votat contra, deoarece cred că ar fi vorba despre o răzbunare. Pentru a intra în vigoare, acest proiect de lege trebuie să acumuleze voturile a 68 de deputați. Proiectul face referință la posibilitatea de arestare, reținere și chiar trimitere în judecată a parlamentarilor. Actualmente, imunitatea poate fi retrasă, doar la solicitarea Procuraturii Generale”, se arată în articolul postat pe evz.md. Am fost mereu adeptul ideii conform căreia nu există coincidențe și nimic nu e întâmplător. Iată că și în acest caz, votul din Parlamentul moldovean are loc într-o zi cu semnificații, până la urmă, mondiale: 4 iulie – Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, Independence Day. Să fie o coincidență? Nu are cum! Iar dacă pentru unii, mai sceptici și mai greu de convins, accepțiunea coincidenței ar exista, o putem numi o coincidență fericită. De ziua celei mai mari democrații mondiale, o democrație guvernată de o Constituție nemodificată de peste două secole, Republica Moldova își confirmă statutul de țară europeană și arată lumii, inclusiv națiunii americane, că este mai mult decât pregătită și că până la pasul oficial în comunitatea statelor europene, își face ordine prin propria ogradă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu voi face, acum și aici, nicio analogie cu România, unde renunțarea la imunitate este o poveste cu totul fantastică, ci voi saluta cu respect și reverență gestul Parlamentului Republicii Moldova de a ridica o cortină a privilegiului de pe fața unei instituții în care cetățenii trebuie să aibă cea mai mare încredere. Parlamentul ar trebui, teoretic, să fie instituția cu cea mai mare încredere în rândul populației unei țări, pentru că Parlamentul este organul suprem al puterii într-un stat democratic. Parlamentul este prima putere în stat și ca atare, dacă oamenii au încredere în aleșii lor, atunci totul merge bine în acea țară. Republica Moldova așteaptă, în toamna acestui an, alegeri cruciale pentru viitorul ei. Și România așteaptă alegeri cruciale pentru viitorul ei, dar cele din Moldova sunt cu atât mai importante, cu cât de ele depinde drumul european al acestei republici. Dacă moldovenii vor saluta inițiativa parlamentarilor lor, o vor face cel mai bine și mai exact la votul din toamnă. Coaliția pro-europeană din Parlamentul de la Chișinău va trebui să triumfe în alegeri, altfel sunt slabe speranțe să se ajungă la Bruxelles. Însă premisele consolidării democrației iată că există!

Bun venit în Europa, neînfricată Republică Moldova! Poporul român te respectă și te admiră, așa cum întreaga lume civilizată te admiră!