Editorialiştii EVZ au dat pronosticul corect în meciul Ponta-Geoană: Mircea Geoană exclus
- Alexandra-Livia Dordea
- 14 noiembrie 2011, 00:15
Comisia de integritate şi arbitraj a PSD s-a reunit în absenţa lui Mircea Geoană pentru a discuta situaţia lui Mircea Geoană, care nu a acceptat să fie schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului cu colegul său Titus Corlăţean. Preşedintele Senatului, Mircea Geoana, declarase că va fi prezent la audierile Comisiei de Integritate care analizează propunerea preşedintelui PSD de a-l exclude din partid, însă aceştia s-au reunit mai devreme de ora 15.00 şi au votat excluderea lui.
În războiul din Victor Ponta şi Mircea Geoană, declanşat de vizita preşedintelui Senatului în Statele Unite, "Evenimentul zilei" i-a invitat pe editorialiştii EVZ să dea un pronostic pentru acest meci.
MIRCEA MIHĂIEŞ: "În politică, previziunile sunt mai greu de făcut decât în fotbal. Din simplul motiv că lucrurile pe care le vedem şi auzim sunt doar o mică parte din plasa de intrigi, comploturi, certuri, duşmănii şi răfuieli care se petrec în culise. Probabil că Geoană va fi exclus. Dar va fi, pentru adversarii săi, o victorie à la Pyrrhus: din acel moment nimeni nu va mai fi în siguranţă de poziţia sa din partid. Iar cel mai primejduit este junele Ponta, căruia marii rechini nu-i vor ierta felul prostesc în care a creat o situaţie care va lăsa urme adânci în rândurile activului de partid, şubrezind o stare de spirit care oricum nu era înfloritoare. Dacă, prin miracol, Geoană spravieţuieşte, Ponta e obligat să-şi facă hara-kiri în direct şi la oră de vârf. În oricare din ipoteze, suntem deja martorii primului episod din operaţia de antonescizare a PSD-ului. Bonapartismul cu şubă roşie al lui Crin Antonescu e născut să facă victime. Noroc că ograda pesedistă e populată cu suficiente orătănii pentru care zvârlirea peste gard e echivalentului şutului în dos la comunişti: un mare pas înainte!" Citiţi mai mult aici. SEBASTIAN LĂZĂROIU: "Retragerea sprijinului politic pentru Geoana este un cadou frumos pe care Ponta îl face actualei majorităţi. Pe lângă funcţia de preşedinte al Senatului, partidele din actuala majoritate mai câştigă şi câţiva parlamentari care să întărescă la Senat coaliţia şi probabil câţiva primari şi, posibil, câţiva preşedinţi de consilii judeţene. O excludere a lui Geoană din partid ar fi de asemenea o premieră - un partid mare îşi exclude unul dintre foştii preşedinţi, candidat la prezidenţiale cu 5 milioane de voturi în spate. N-o fi obţinut Geoană singur cele 5 milioane de voturi, dar măcar vreo cinci sute de mii or fi ale lui (3 milioane a dus PSD, 1 milion PNL şi vreo câteva sute de mii UDMR). O victorie a lui Ponta îi va face, evident, irelevanţi pe Iliescu şi Năstase în partid. S-ar putea chiar ca, într-o zi, să vină şi ei la rând." Citiţi mai multe aici. VLADIMIR TISMĂNEANU: "A încerca să-l demolezi pe Mircea Geoana, fostul preşedinte al PSD şi candidat prezidenţial pe care îl susţineai cu herculeana energie în 2009, punând sub semnul întrebării o poziţie influentă a PSD doar pentru că vrei să-ţi afirmi ego-ul, este proba că îţi lipseşte nervul esenţial al politicii, balcanice sau ne-balcanice. Legile politicului sunt diferite de cele ale jocului lego. Victor Ponta poate fi un mare navigator pe maşini de curse, însă pe poligonul politicii româneşti de azi îmi pare un mare pierzător. Fie şi numai pentru că nu a putut rosti măcar o frază convingătoare în ultimii doi ani, de când este pseudo-liderul acestei formaţiuni." Citiţi mai multe aici.
VLAD NISTOR: "Nu pot da un pronostic pentru ce se întâmplă în PSD cu Mircea Geoană şi Victor Ponta, dar am o explicaţie în trei puncte, pentru că politica în România se joacă în paralel pe termen scurt şi pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt, dizlocarea lui Mircea Geoană este o miză importantă pentru că, în eventualitarea în care va părăsi PSD şi partidul va pierde preşediţia Senatului, puterea ar câştiga, fie că este vorba despre PDL sau UNPR pentru că ar constitui o majoritate şi mai confortabilă, chiar fără prezenţa UDMR. De ce? Miza este clară: reorganizarea administrativă a României înaintea alegerilor din 2012, iar poziţia UDMR este de a se opune. UDMR nu mai e necesar prin prezenţă şi votul în camere atrage după sine posibilitaea drumului deschis către reoganizare. " Citiţi mai multe aici.
MARIUS GHILEZAN: "Din spectacolul grotesc doar neiniţiaţii în tainele politicii pot crede că PSD se va face ţăndări. E doar o luptă internă, între două curente: unul de coabitare şi altul naiv care crede în sintagma liberală "prin noi înşine." Încă patru ani de opoziţie înseamnă disoluţie pentru PSD. Toţi au băgat la cap vorbele lui Traian Băsescu: "Nu voi nominaliza un premier al USL." Şi "băieţii" nu mai au răbdare. Vor la putere. Cu orice compromis. Cum Adrian Năstase nu va încăpea în aceiaşi tolbă a sistemului cu Traian Băsescu, structurile îl vor susţine pe ‘Geoană, care este mai cooperant, mai ductil, mai maleabil. Mai pe şleau: convenabil. Încă din 2004, i-am spus veşnicului contracandidat al lui Băsescu, Mircea Geoană: "Mircea, tu nu o să-l baţi niciodată pe Traian Băsescu." M-a întrebat mirat: "De ce?" "Pentru că eşti previzibil." Marele adversar al lui Traian Băsescu rămâne Adrian Năstase. Lui i se pregăteşte ceva. Şi Crin Antonescu rămâne pe nicăieri." Citiţi mai mult aici. CITIŢI ŞI: