Eclipsa de Lună vestește vremuri noi. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 28 noiembrie 2020, 06:00
Tradiţional, pe 29 noiembrie, în "Kalendar" este Ajunul Sf. Andrei. Este Noaptea Strigoilor şi a creaturilor malefice ale nopţii. Noaptea Vampirilor, a strigoilor şi a Licantropilor, a vârcolacilor. Punctată în Vest, mai ales de americani, cu o lună mai devreme, Halloween. Câte bordeie, atâtea obiceiuri!
Dar trebuie să recunoaştem că oamenii albi, creştini, europeni sau care provin din Europa, că ce este America decât o Europă mai bine făcută, acum mai prost cu cu măgarul președinte, au cam aceleaşi obiceiuri vechi, chiar dacă sunt la date diferite, dar de neconceput şi opuse celor din Orient ce să mai spunem de... China!
Este un festival de obiceiuri magice de protecţie. Se foloseşte cu precădere usturoiul şi macul, plante de putere, magice, dar şi sarea şi apa sfinţită. În special usturoiul, în funie, aşezat în forma crucii!
Este sărbătoarea lupilor, Sf. Petru şi Sf. Andrei cei doi protectori ai lupilor, coboară pe pământ şi le dezleagă limba ca să poată vorbi. Românul care aude cum vorbesc lupii şi nu-şi face imediat semnul crucii sfinte, moare până în an. Lupii au darul prezicerii şi spun cum o să fie şi ce o să se întâmple. Dacă noptea este frumoasă şi lupii nu urlă, va fi un an bun. (Pamfilie, Speranţia).
Dar unde ne sunt lupii de altădată? Stârpiţi de leneşi şi pui de lele, de străini cotropitori, cam la fel cu cei care astăzi omoară căţeii! "Să li se usuce sângele în vine, să li se frângă oasele în somn şi să li se atârne limba!" Este o mică parte din blestemul celor patru umori, care se face numai în această noapte. "Adevărat este, cine ştie blestemul şi îl spune în noaptea de Sf. Andrei, acela nu mai are duşmani, că toţi mor!" (Speranţia)
Fetele mari fac o turtă şi aşteaptă vis prevestitor, altele pun sub pernă patruzeci şi unu de fire de grâu, ca să-şi viseze ursitul.
Prilej de sărbătoare, de cântece şi dansuri, de spus pilde şi cimilituri, de şezătoare la „păzitul usturoiului”.