E prăpăd în Ungaria! Lovitură cruntă pentru unguri. Situația este dramatică peste graniță

Volumul de muncă pe care trebuie să-l facă zi de zi cadrele medicale din Ungaria, a crescut dramatic. Sistemul medical suferă cel mai mult din cauza lipsei de personal.

Volumul de muncă pe care trebuie să-l facă zi de zi cadrele medicale din Ungaria, a crescut dramatic. Sistemul medical nu mai are personal, iar infectările sunt din ce în ce mai dese, a spus în cadrul unui interviu acordat pentru InfoRádió preşedintele Camerei profesioniştilor din domeniul sănătăţii din Ungaria (MESZK), care a preciza: Creşterea volumului de muncă are două cauze: pe de o parte, creşterea numărului pacienţilor internaţi în spitale, al pacienților care au nevoie de îngrijiri şi gravitatea bolii lor, iar pe de altă parte, scăderea numărului specialiştilor implicaţi în îngrijirea bolnavilor.

Sistemul medical a rămas fără personal

"Din aceste motive cadrele medicale, care au mai rămas, lucrează mai mult, nu 168 de ore pe lună, ci 200-220 şi chiar 300 de ore", a adăugat Zoltán Balogh, care a spus că nu poate confirma datele celui mai recent sondaj, potrivit căruia în decursul unui un an aproximativ 17.000 de persoane au renunţat la cariera medicală.

Foto: Arhiva EVZ

Sondajul analizează împreună situaţia din sistemul de sănătate și din sistemul de asistență socială, a menţionat preşedintele Camerei. Potrivit evidenţei MESZK, numărul cadrelor medicale s-a diminuat cu 2-3.000, însă numărul exact al persoanelor care pleacă efectiv din sănătate poate fi stabilit doar la reînnoirea anuală a cardului de membru, adică în luna februarie. Traducere : RADOR

Coadă interminabilă la vaccinare

Chiar dacă au fost cozi interminabile la vaccinarea împotriva COVID-19, Ungaria se confruntă cu un număr ridicat de infectări, dar și cu lipsă de personal. De la începutul pandemiei, Ungaria, care are o populaţie de 10 milioane, a raportat 33.172 de decese cauzate de COVID-19.
În pofida faptului că oamenii au format cozi pentru a se vaccina, rata de vaccinare din Ungaria este sub media din Uniunea Europeană (UE), cu circa 5,8 milioane de persoane care au primit două doze de vaccin.
Guvernul ungar a transmis o serie reguli împotriva COVID-19, printre care și masca de protecție. Acesta a declarat că vaccinarea va fi obligatorie, mai ales pentru personalul medical. Potrivit lui Szlavik, medic, 80-90% dintre pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi la terapie intensivă nu sunt vaccinaţi, iar unităţile de ATI nu mai fac față numărului mare de bolnavi.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, care va candida pentru un nou mandat în aprilie, urmează să anunțe noi măsuri împotriva COVID-19, dar nu vrea nici să distrugă economia țării.