Noile modificări legate de cărțile de identitate au fost adoptate și vor intra în vigoare începând cu data de 2 august anul curent.
Începând cu data de 2 august 2021, cărțile de identitate își vor schimba formatul. La data de 29 martie 2021 s-a publicat Hotărârea nr. 295/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care vor intra în vigoare peste 30 de zile.
Anul trecut legislaţia privind actele de identitate a suferit mai multe modificări, prin Legea nr. 162/2020, care se pun în aplicare prin norme. Ele au fost impuse de adoptarea Regulamentului (UE) 2019/1.157 al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii şi a documentelor de şedere eliberate cetăţenilor Uniunii şi membrilor de familie ai acestora care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie, conform vedemjust.ro.
Iată care vor fi schimbările:
1. Acte de identitate eliberate mai înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Obligatoriu, prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani, ca şi până acum. Opţional, se poate elibera carte de identitate simplă sau carte electronică de identitate oricând după naştere.
Cererea pentru eliberarea actului de identitate trebuie să fie semnată de către ambii părinţi, prezenţi. Dacă este doar un singur părinte, are nevoie de declaraţie de la celălalt părinte eliberată la notar/consulat. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
- certificatul de naştere, cu care se face dovada identităţii şi a cetăţeniei române, original şi copie; -actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, original, document cu care se realizează şi dovada adresei de domiciliu; în cazul în care părintele este cetăţean străin, dovada adresei de domiciliu se face cu permisul de şedere permanentă -certificatul de căsătorie al părinţilor ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi, original şi copie; -chitanţă de plată a 7 lei taxă, la CEC sau Poştă.
2. Pentru minorul care se află într-un serviciu social destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi: actul de identitate se eliberează, prin grija acestui serviciu, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.
3. Apare cartea de mărimea unui permis şi cartea de identitate cu cip De acum vor exista următoarele tipuri de acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate.
Cartea de identitate simplă conține date și informații, înscrise pe față și pe verso şi are formatul unui card. Cartea electronică de identitate va conține pe lângă, datele prevăzute pentru cartea de identitate simplă, și un cip. Fiecare poate alege ce fel de carte de identitate doreşte.
Minorul sub 14 ani nu poate avea carte de identitate obişnuită, ci numai carte de identitate simpla sau carte electronică de identitate. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, minorului i se va elibera o carte electronică de identitate fără imaginile impresiunilor papilare.
4. S-a modificat valabilitatea actelor de identitate. De acum, cartea de identitate se eliberează:
-cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; -cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani; -cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani; -cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.
Cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:
-cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani; -cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; -cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; -cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.
5. Situațiile în care se eliberează Cartea de identitate provizorie, valabilă un an:
-când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, a cărţii de identitate simple sau a cărţiielectronice de identitate (cum ar fi: certificatul de naştere; certificatul de căsătorie; certificatul/hotărârea de divorţ; dovada adresei de domiciliu). -când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice; -în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;