E oficial! Kylian Mbappe a semnat cu Real Madrid

E oficial! Kylian Mbappe a semnat cu Real Madrid Kylian Mbappe Sursa foto: X (Twitter)

După 7 ani petrecuți la PSG și o despărțire cu scandal, Kylian Mbappe a semnat cu Real Madrid. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano, care a oferit și câteva detalii din culisele semnării contractului.

E oficial! Kylian Mbappe a semnat cu Real Madrid

Așteptarea a luat sfârșit! Kylian Mbappe a oficializat transferul său la Real Madrid după ce echipa spaniolă a câștigat Liga Campionilor. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Fabrizio Romano. Transferul mult anticipat a fost finalizat astăzi, pe 2 iunie. Cele două părți au ajuns la un acord, iar fostul star al lui PSG va purta acum tricoul lui Real Madrid.

Documentele au fost semnate, iar anunțul oficial va fi făcut în săptămânile următoare. Decizia lui Mbappe de a se alătura echipei a fost luată încă din luna februarie, iar acum mutarea a devenit realitate! Cu doar o zi după ce Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, Mbappe a fost semnat de clubul spaniol.

„Kylian Mbappe la Real Madrid, HERE WE GO! Toate documentele au fost semnate și s-a încheiat. Real Madrid este pe punctul de a anunța transferul lui săptămâna viitoare. Mbappe a luat decizia încă din februarie. Acum poate fi considerat deja noul jucător al Realului”, a transmis Fabrizio Romano.

Ne puteți urmări și pe Google News
Mbappe

Mbappe. Sursă foto: Facebook

Despărțire cu scandal de PSG

Înaintea meciului cu Toulouse, jucătorul de fotbal a avut o altercație cu președintele clubului PSG. Conflictul a izbucnit în urma unui videoclip în care Kylian Mbappe și-a luat rămas bun de la suporteri și de la colegi.

Nasser Al-Khelaifi i-a reproșat că nu l-a menționat în lista celor cărora le-a mulțumit pentru perioada petrecută la echipă, conform Le Parisien. Se cunoaște că relația dintre cei doi este destul de tensionată. De altfel, începând din momentul în care Kylian Mbappe a anunțat că va pleca, aproape că nu au mai avut niciun schimb de vorbe.

Mbappe a disputat ultimul său meci cu Toulouse. El a fost sărbătorit de suporterii echipei PSG, care au pregătit o coregrafie specială în onoarea sa. Înainte de începerea meciului, însă, a avut loc o altercație cu Nasser Al-Khelaifi. Din acest motiv, jucătorii echipei PSG au întârziat să iasă pe teren pentru încălzire.

Kylian Mbappe vedeta lui PSG

Fotbalistul parizian a decis să se despartă de PSG și să-și continue cariera la Real Madrid. Kylian Mbappe a obținut șase titluri de campion și trei cupe ale Franței, cu echipa din Paris. El nu a reușit să cucerească, însă, cel mai important trofeu la nivel de club, Champions League. Francezul este campion mondial și câștigător al UEFA Nations League.

Echipa lui Carlo Ancelotti se concentrează pe finala UEFA Champions League, cu Borussia Dortmund. Meciul este programat să se joace pe 1 iunie, la Londra. Real Madrid îl va prezenta oficial după această finală din Liga Campionilor. Kylian Mbappe va fi cel mai bine plătit jucător al lui Real Madrid.