Cum a ajuns un nobil polonez să creeze cea mai redutabilă armă, a spionajului modern, pentru dușmanii clasei sale.

„Octombrie roșu” a fost arena în care au evoluat personaje care nu aveau nimic în comun cu clasa proletarilor și țăranilor. Pur și simplu, unii au văzut un mijloc de a ajunge la putere, prin mase. Narodnicismul studenților ruși eșuase, anarhismul nu trezise elanul chiar dacă murise un țar și fusese asasinat un prim-ministru. Cauza socialistă părea unica soluție. Dar și aici, bolșevicii s-au impus. Chiar dacă i-au acuzat pe eseri și menșevici că erau oamenii dușmanului de clasă, nici bolșevicii n-au dus lipsă de bogați. Felix Edmundovici Dzerjinski este un exemplu. El va fi prima eminență cenușie a spionajului sovietic.

Dzerjinki - șleahticul polonez, călit în „focul lui Octombrie roșu”

Felix Edmundovici Dzerjinski a văzut lumina zilei la 11 septembrie 1877. Părinții săi făceau parte din aristocrația poloneză, numită „șleahta pospolită”. S-a născut în Imperiul Rus, localitatea sa natală, Kojdanava,  numită azi Dziarzhynava (alternativ Dzarjînsk) fiind în vestul actualului Belarus. Ca nobil, evident, a studiat la școli elitiste, una dintre ele fiind în actuala Lituanie, la Vilnius.  Până în 1893, va fi un catolic fervent, visând ca și Stalin să fie preot (Djerjinski- catolic, Stalin-ortodox). Fratele lui, Kazimir (Kazimerj, rămas la Varșovia să lupte cu naziștii, executat în 1943, de SS) spunea că Dumnezeu nu există, iar Felix susținea contrariul, spunând că s-ar împușca dacă ar ajunge la aceeași concluzie ca a lui Kazimir. Destinul va avea alte planuri cu tânărul Felix, devenit student strălucit.  Va fi exmatriculat pentru marxismul său. Așa se face că în 1895, deja făcea parte dintr-o organizație numită Partidul Social Democrat Lituanian.

La 1900, la 23 de ani, era fondator al unei mișcări social-democrate a „Regatului Poloniei și Lituaniei”, marxistă, anti-țaristă. Evident, scopul scuza mijloacele deși în Internațională scria „sculați nu-i nicio mântuire în regi, ciocoi sau dumnezei”. Și-a petrecut tinerețea și maturitatea, adică din 1897 și până în 1917, în temnițele Siberiei, evadând, stând la Berlin, apoi revenind pentru Revoluția din 1905. Okhrana, serviciul secret țarist l-a arestat, l-a urmărit. Anul 1912 îl găsea într-o închisoare din Moscova. Evident, închisoarea l-a salvat să ajungă pe frontul din Galiția din Primul Război Mondial. Revoluția socialistă din februarie 1917, i-a adus eliberarea laolaltă cu alți deținuți politici. Avea aproape 40 de ani din care cel puțin 20 i-a petrecut în închisori și în exil.

Dzerjinski - fondator al CEKA și al sinistrei GULAG...

Dzerjinski este de la început de partea lui Lenin și Troțki, nu este ezitant ca Zinoviev sau Kamenev. Adică este pentru insurecția din 25 octombrie/7 noiembrie 1917. Cultura sa, experiența cu Okhrana îi aduc, la 20 decembrie 1917, însărcinarea din partea Sovietului Comisarilor Poporului, de a crea un serviciu secret sovietic. Acesta va fi cunoscut popular „CEKA”, precursor al NKVD, MGB și din 1954, KGB. Acronimul complet era ВЧК  (Ve-Ce-Ka) și se traducea prin Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției, speculei și abuzului de putere. Având o cultură și o inteligență peste medie, Felix Dzerjinski a organizat o adevărată „mașină infernală”. Acum un secol, în 1924, la moartea lui Lenin, avea pe mâna sa bani, putere de decizie. Se remarcase prin prinderea contra-revoluționarilor, pe mulți storcându-i de informații și înțesând cu agenți emigrația albă.

Lui Dzerjinski i se atribuie paternitatea sinistrei Gulag, abrevierea de la Glavnoi Upravlenie Lagheri - Administrația de Stat a Taberelor de Muncă, subordonată Gosudarstvennoe Politicheskoe Upravlenie – Administrației Politice de Stat. Acolo au fost trimiși adversarii bolșevicilor și chiar cei bănuiți de deviaționism. Stalin va duce doar la apogeu, Gulag, a cărui monstruozitate va fi revelată de legendarul „locatar” al acestui sistem concentraționar cu numeroși „pui” prin Europa de Est, scriitorul Aleksandr Soljenițîn.

CEKA a fost reorganizată din 1922, dar Dzerjinski a avut vreodată motiv să se teamă de Stalin? Stalin a intuit forța instituției create de Dzerjinski, de aceea i-a permis să fie Comisar al Poporului pentru Afaceri Interne și apoi al Sovietului suprem al economiei unionale. Dar oare era Stalin de acord cu el până la capăt? Înclin să cred că nu, așa cum voi arăta mai jos.

...părinte al tehnicii moderne în Rusia

În 1924, a investit într-o fabrică de aparate de calcul. Așa se face că primul „calculator” a fost botezat Felix. A urmat apoi crearea unor aparate foto performante, numite FED, de la inițialele sale. Erau construite de la modelul german Leika. A inițiat în fabricarea sa copiii orfani, din căminele administrate și conduse de pedagogul Makarenko. Ulterior, a organizat o fabrică, fabrica Dzerjinki la Harkov.

Moartea prematură l-a salvat de „Marea Teroare”

„Capul rece, inimia caldă și mâinele curate” era deviza viitorilor spioni sovietici crescuți la școala lui Dzerjinski. Din timpul vieții, pentru forța acțiunilor sale care au dus la succesul CEKA a primit numele „Felix cel de Fier”.  Un infarct miocardic i-a pus capăt vieții la 49 de ani, la 20 iulie 1926, la Moscova. În era sovietică, patru orașe rusești și două ucrainene au primit numele lui, în afară de orașul natal din Bielorusia sovietică.

A fost totuși acuzat chiar că ar fi pus la cale atentatul la viața lui Lenin din 30 august 1918, pentru care a fost anchetată și ulterior executată sau deținută pe viață bolșevica Fania Kaplan. Practic, se crede că Dzerjinski a vrut atunci să capete putere nelimitată a CEKA, arătând cât de extinsă era contrarevoluția.

Și totuși ar fi supraviețuit în anii 30 „Marii Terori Staliniste”? Deși nu putem gândi contrafactual, cu siguranță, un deceniu mai târziu ar fi putut deveni lesne „dușman al poporului”. Într-o scrisoare adresată lui Stalin chiar el și-ar fi semnat condamnarea la execuție pentru că scria că Rosa Luxemburg și Lenin au fost idolii săi. Adică oameni pe care Stalin i-a urât. Stalin a urât bolșevismul înțeles de Troțki, Lenin, Luxembrug, Bela Kun sau alții. Nimeni nu știe dacă Stalin n-a păstrat scrisoarea. Și dacă nu cumva moartea i-a asigurat locul între eroii sovietici.

A fost oare asasinat?

Eu aș mai adăuga un aspect. Se spune că în anul 1913 a decis revoluționarul „Koba” (numele de haiduc al lui Osip Vissarionovici Djugașvili când jefuia diligențe prin Caucaz să strângă bani pentru Revoluție) să devină „Omul de Oțel”, adică din Koba/Djugașvili să devină Stalin. Cam în aceeași perioadă și lui Dzerjinki i s-a zis „Felix cel de Fier”.

Cred că moartea sa în 1926 și a generalului Mihail Frunze cu un an mai devreme le-a permis acestora să ajungă eroi și să nu pățească asemeni lui Mihail Tuhacevski un alt erou al începuturilor revoluționare. Adică să fie executat pentru trădare și spionaj în 1937.

Dr Iain Lauchlan, un istoric britanic specializat la Leeds, care predă la Universitatea din Edinburgh scrie că în epocă a existat teza asasinării sale. Infarctul a venit în acea zi în care Felix Dzerjinski ținuse un discurs de o duritate extremă în Comitetul Central al Partidului Comunist contra „sabotorilor” Troțki, Zinoviev și Kamenev. Discursul durase două ore și o frază memorabilă a fost aceea că incriminații slăbiseră „unitatea de granit” a Revoluției și, deci „erau dușmanii poporului”. Moartea lui Felix cel de Fier a venit fulgerător, oficial, pe baza epuizării fizice și suprasolicitării nervoase.  Dacă este să reproducem vorbele maleficului Stalin când a auzit de moartea lui „un cavaler devotat al proletariatului”, înțelegem încă o dată, de ce Stalin prefera eroii morți. Se putea folosi de imaginea lor. Se pregătea oare demiterea lui?

De la Feliks Jeleznîi, la Generalissimul Stalin

Acum înțelegem de ce, pe undeva Stalin a dus mai departe creația lui „Felix cel de Fier (Feliks Jeleznîi, în rusă) la cote apocaliptice. Felix crescuse în famile nobiliară, avea o soră, un frate (păstrase legătura doar cu soția lui Kazimir, cu el n-a vorbit după ce a ajuns în lupta revoluționară, niciodată) și nepoți. Nu fusese bătut  de copil precum copilul Iosif Djugașvili cu bâta de Keke Geladze, mama lui gruzină care se spetea spălând rufele bogaților fiindcă bețivul Vissarion Djugașvili dispăruse de acasă pentru totdeauna. Felix Dzerjinski avea o soție care îl înțelegea.

Și totuși, despre Feliks Jeleznîi se spune că pe cât de iubitor al sărmanilor era, pe cât de omenos părea, pe atât de ușor semna decrete de trimitere în lagăr sau în fața unor plutoane de execuție a mii de „sabotori contrarevoluționari”.  Se întreabă mulți de ce o prefera pe Rosa Luxemburg pentru că revoluționara marxistă germano-ploneză (originea să fi fost cauza?) ura visceral „revoluția prin teroare”. Politologul Vladimir Tismăneanu se întreba retoric, asemeni autoarei celebre Hannah Arendt,  dacă Felix citise cumva „Critica Revoluției Ruse” a Rosei Luxemburg.

Și dacă Dzerjinski când îi mărturisea „tătucului” că Rosa fusese un model pentru el, citise fraza acesteia pe care atât „Felix cel de Fier” cât și „Iosif cel de Oțel” ar fi respins-o imediat: „Libertatea este întotdeauna libertatea celor care gândesc altfel”.

Hiperbolizarea sa în epoca sovietică

Mormântul său a fost inițial plasat în Necropola cu nișe din Zidul Kremlinului.  În prezent, între locația Mausoleului lui Lenin și Zidul Kremlinului sunt 12 morminte individuale. Unul dintre ele găzduiește rămășițele celui care a fost Felix Edmundovici Dzerjinski (1877-1926), arhitectul represiunii și terorii sovietice.

În era sovietică, pe Lubianka Plosciad (Piața Lubianka), în fața clădirii centrale a temutei KGB, trona statuia sa, numită „Felix cel de Fier, creată de sculptorul Evgheni Vucetici în anul 1958.  O statuie a sa trona și la Varșovia din 1951. Când au căzut regimurile comuniste, statuile sale au fost demolate. În august 1991, după puciul eșuat al lui Yanaev, moscoviții i-au demolat statuia. A fost semnalul încheierii unei ere.

Sursa foto: Wikipedia