Familia lui Adrian Minune trece prin momente tensionate. Carmen Minune a anunțat că divorțează de soțul ei, cu care are și un copil. Fiica manelistului a spus că și-a iubit foarte mult partenerul, dar că a ajuns la concluzia că nu sunt făcuți unul pentru celălalt.
Fiica lui Adrian Minune divorțează
„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta și să nu aflați din altă sursă sau orice altă variantă sau zvonuri, pentru că unii dintre voi deja știu. De ceva timp, eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate. Am ajuns la concluzia că nu a fost să fie sau nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. ”, a pus Carmen.
Karmen și-a iubit foarte mult soțul
Fiica lui Adrian Minune a mai spus că îl va respecta toată viața pe bărbatul cu care are o fetiță și că va avea o relație decentă de dragul fetiței lor. Carmen speră că Sofia, fetița ei, să treacă cât mai ușor peste această despărțire.
Nepoata lui Adrian Minune suferă
„Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală. Pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie.Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, cât și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii. Și aș ruga și presa și pe toți cei care creează content de bârfă sau așa mai departe, să ia în calcul faptul că fetița noastră are deja cinci anișori și face parte dintr-o colectivitate.
Copiii vorbesc și nu aș vrea să aibă ea de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă în presă. Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă cât mai ușor peste perioada care urmează.
Pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru nici un copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte în continuare și din viața mea și din viața tatălui. Vă pup”, a fost mesajul fiicei lui Adrian Minune, potrivit rețeteșivedete.
La sfârșitul săptămânii trecute, Adi Minune a fost umilit la Vaslui, după ce a fost dat jos de pe scenă de patronul unul, nemulțumit de prestația manelistului.