Actorul Florin Zamfirescu a fost căsătorit de trei ori, iar în prezent mărturisește că are o relație fericită cu medicul Daciana Toma. Într-un interviu recent, artistul a explicat care sunt motivele pentru care nu a ajuns încă la altar cu partenera sa.
Florin Zamfirescu (74 de ani) și partenera sa de viață, medicul Daciana Toma, nu s-au căsătorit până în prezent, deși au o relație fericită. Actorul a explicat care este motivul, mai ales că se înțelege foarte bine cu medicul.
Florin Zamfirescu consideră nepotrivită încă o nuntă
Reputatul actor și partenera sa de viață sunt împreună de un deceniu, diferența de vârstă dintre ei fiind de 20 de ani. Florin Zamfirescu are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei de viață, Daiana Toma, medic de familie și vicepreședinte la Societatea Națională a Medicilor de Familie.
Chestionat care este motivul pentru care nu a ajuns încă în fața ofițerului stării civile cu partenera sa, Florin Zamfirescu a admis că are o vârstă și nu se simte confortabil pentru o nouă nuntă. În plus, fiecare are familia sa.
“Nu, că mi-e rușine, dom’le. Mă duc acum să mă fac ginere? Conviețuim foarte bine. Fiecare are familia… ”, a declarat Florin Zamfirescu într-un interviu pentru VIVA.
Nu atracția fizică primează într-o relație
Florin Zamfirescu se declară mândru de partenera sa de viață. Actorul are motive să se considere un om norocos. Acesta precizează că nu aspectul fizic primează într-o relație. Există lucruri mai importante, cum ar fi încrederea și stabilitatea.
“De curând, într-o dimineață, a avut o apariție la TV ca medic și m-a rugat să mă uit. Era atât de frumoasă! Era atât de inteligentă! Dădea sfaturi medicale. Sunt foarte mândru de ea și fericit cu ea. Dumnezeu a fost bun cu mine. (…) Îți spun din experiență de viață, partenerii nu se apreciază pentru frumusețe. Că la început, da, e frumoasă femeia, e frumos bărbatul.
Dar nu pentru asta se apreciază, ci pentru stabilitate, pentru siguranță, pentru încredere, pentru onestitate. Știi? Pentru stabilitate”, a mai spus actorul pentru sursa citată.
Anterior, Florin Zamfirescu a fost căsătorit de 3 ori. Prima căsnicie, cu mama fiului său, actorul Vlad Zamfirescu, s-a terminat la câteva luni de la nașterea copilului lor. Următoarele două au fost mai lungi, de 12, respectiv 21 de ani. Actorul a admis că speră ca relația cu Daciana Toma să dureze și mai mult.